Studiu De Caz -Limba si Literatura Romana - Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista. Daca nu il puteti downloada,contactati-ma pe email: just_rebel_soul@yahoo.com

1. Proiect Romana
Grupa a IV-a
Rolul literaturii in perioada pasoptista
1. INTRODUCERE:
●Premisa. Definirea problemei ;
2. CUPRINS:
●Definiţie ;
●Cadrul istoric-trecerea de la sec. al XVIII-lea la
sec. al XIX-lea ;
●Pasoptismul romanesc
§ Literatura română în perioada paşoptistă-
Romantismul ;
§ Reviste-“Curierul romanesc”,”Albina românească”
“Dacia literară”, ş.a.
§ Junimea-“Convorbiri literare”;
§ Scriitorii paşoptişti;
§ Poezia paşoptistă (specii cultivate) ;
1

2. 3. Incheiere.
●Concluzii privind rolul literaturii în perioada paşoptistă;
4. Idei principale.
1. INTRODUCERE:
●Premisa.Definirea problemei
În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea, civilizaţia şi
cultura din ţările romane încep să se orienteze spre Occident.
Redirecţionarea are două cauze importante: pe de o parte
criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un
context mai larg european, trezirea conştiinţei naţionale.
2

3. Independenţa politică şi libertatea naţională devin
coordonatele fundamentale ale acestei perioade. Epoca
paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne,
iar prin opera scriitorilor se instaurează un nou climat literar
si o nouă stare de spirit.
Funcţia literaturii nu mai rămane doar aceea de a
răspandi cultura, de a “lumina”. Conceptul de literatură
include acum noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice,
trezirea sentimentului national, educaţia morală, mesianismul
social.
2. CUPRINS:
Descrierea si analiza cazului.
3

4. ●Definiţie ;
Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei
naţionale în toate provinciile romaneşti, perioadă fixată cu
aproximaţie între 1830-1860 delimitează o epocă distinctă în
evoluţia istorică a literaturii romane, numită în mod curent
epoca paşoptistă.
Perioada paşoptistă este o epocă de afirmare a literaturii
naţionale.
Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi
literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de
emancipare socială şi naţională, de militare pentru realizarea
Unirii.
Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care
nu fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se
4

5. desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul
a mai bine de un secol şi jumătate.
● Trecerea, in evolutia istorica romaneasca, de la
secolul luminilor (al XVIII –lea) la secolul natiunilor
(al XIX-lea)
Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul dezvoltării
literaturii manifestă întodeauna o autonomie relativă, el
nereproducând mecanic etapele dezvoltării social-politice,
totuşi o caracteristică din cele mai izbitoare al epocii
paşoptiste o constituie legătura dintre activitatea de creaţie şi
desfăşurările concrete ale istoriei.
Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca
într-o dilemă ce va deveni cu timpul obsesivă, în oscilaţia ei
perpetuă între Orient şi Occident, în tendinţele manifeste de
modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă de societăţile
5

6. moderne ale Europei. Câteva secole de dominaţie otomană,
acutizată de peste o sută de ani de fanariotism, situau spiritul
public românesc într-o inerţie balcanică şi feudală, de care
cu greu se putea elibera. Titu Maiorescu considera că, pana
la 1820, lumea românească era cufundată în “barbaria
orientală”, fiind trezită ”din letargia ei” de
ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în toată Europa
şi orientată treptat către cultura şi civilizaţia occidentală.
Descoperirea Occidentului este un proces ce se
derulează cu rapiditate, semnificativă în acest sens fiind
scrierea lui Dinicu Golescu(1777-1830), “Insemnare a
călătoriei mele” care consemnează de fapt trei călătorii în
timpul cărora vizitează Transilvania, Banatul, Ungaria,
Austria, nordul Italiei, provincii din Germania şi Elveţia.
Textul lui Dinicu Golescu este al unui inocent care descoperă
6

7. cu uimire o lume cu totul diferită de a lui, asimilată însă
comparativ, în termenii cunoscuţi de acasă.”Toate
înfăţişările de civilizaţie îl încântă, făcându-l totdeodată să
ofteze asupra înapoierii Valahiei” (G. Călinescu).
Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în
planul succesiunii generaţiilor, trecerea de la boierii vetuşti
cu işlic şi şalvari la tinerii bonjurişti care se întorc de la
studii din străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc ideile
revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării societăţii
româneşti şi ale constituirii statului român modern. Un val
de înnoire se constată însă mai întai după tratatul ruso-turc
de la Adrianopole din anul 1829 după care Ţările Române se
află, pană în 1834, sub administraţia rusească a generalului
Kisseleff, care elaborează Regulamentul Organic, o primă
constituţie ce acţiona unitar în ambele principate Române.
7

8. În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din
Iaşi intră ofiţerii ruşi, cei mai mulţi din partea occidentală
a Imperiului Ţarist, de la Sankt Petersburg, vorbitori de
limbă franceză, deveniţi astfel mesagerii unui europenism
suigeneris şi ai unui modernism avant’ la lettre , afişat cu
ostentaţie de localnici, în special de personajele feminine ale
epocii.
Apar acum, în limba română, elementele de jargon şi,
odată cu aceste tendinţe, creaţiile dramatice cu caracter
satiric, “Comodia vremii” sau „Franţuzitele”(1833), de
Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul Chiriţelor al
lui Vasile Alecsandri.
În acest cadru istoric, în literatura română se constată
un efort de recuperare a unei întarzieri din ce în ce mai
vizibile faţă de sensibilitatea europeană, ceea ce a adus la
receptarea aproape simultană a influenţelor clasice,
8

9. iluministe şi romantice, într-un sincretism constatat de
multe ori în opera aceluiaşi scriitor.
O direcţie clasică în literatura română cuprinde
ultimile decenii ale secolului al XVIII-lea , pană către 1830,
incluzând creaţia literară cea mai însemnată a Şcolii
Ardelene, “Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din
Principate: Văcăreştii, Costache Conachi, Barbu Paris
Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie se încadrează în ceea
ce se mai numeşte şi “micul clasicism”-expresie a recuperării
influenţelor clasicismului în literatura română. Intelectualii
vremii, îndeosebi cei din Transilvania, crescuţi în cultul
pentru latinism, se orientează către literatura clasică latină,
către poezia idilică, prin traduceri din Vergiliu
–“Bucolicele”, „Georgicele”, „Eneida”, sau din
„Metamorfozele” lui Ovidiu:
9

10. * Samuil Micu, V.Aron şi Ion Alexi traduc sau
adaptează texte din anticii Esop si Xenofon sau din clasicii
Marmontel, Klopstok, Mademoiselle de Scudery.
* Poeţii din Molova şi din Ţara Romanească,
Văcăreştii, Gheorghe Asachi, se orientează către literatura
anacreontică, a fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi
Vergiliu, dar şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto,
Petrarca, Metastasio.
*Văcăreştii, Mumuleanu, Conachi, scrie, astfel, poezie
erotică inspirată din Anacreon şi neoanacreontici, ode şi
imnuri patriotice cu motive din mitologie.
* Primele spectacole teatrale în limba română
abordează piese clasice cu temă pastorală, cum este “Mirtil
şi Hloe”, de Gessner şi Florian, prezentată de Gheorghe
Asachi şa Iaşi în anul 1816.
10

11. In evoluţia literaturii există întotdeauna legături de
continuitate şi „cu cât scriitorul este mai mare, cu atât
legăturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adânci” .Astfel,
între literatura paşoptistă şi cea anterioară şi posterioară
există o unitate indisolubilă.
Aşadar, principala trăsătură a literaturii paşoptiste
constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera
aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie.
Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism,
clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.
Trecerea de la o epocă la alta se săvârşeşte adesea
pritr-o mişcare de pendul, ca şi cum conţinutul de exprimat
nu ar mai încăpea în formele artistice existente si ar impune
descoperirea unor modalităţi de a scrie diametral opus. În
această încercare de renovare radicală unii au vazut o
11

12. manifestare de ordin psihologic, dorinţa intimă a artisului de
a birui inerţia şi a se diferenţia prin originalitate.
Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru
literatura română înseamnă epoca de modernizare, de
afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii
speciilor.
● Afirmarea romantismului
Romantismul este o miscare artistica si filozofica
aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa care
a durat mare parte din secolul XIX.A fost o mişcare contra
raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va
pierde la apariţia spiritului romantic.
12

13. Romantismul pătrunde în literatura română după
1830, cu oarecare întârziere, prelungindu-şi însă influenţa
până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul
douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată.
Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile
Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, poeţi
ce oscilează între romantism şi clasicism.
Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei
pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale.
Literatura romantica din perioada paşoptistă nu se pierde in
zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime, ea este o
literatură angajată, pusă în slujba idealului naţional.
13

14. Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară,
cu un program bine definit, care ridică literatura noastră de
la încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al
lui Eminescu.
Este o reacţie la imobilismul si schematismul clasicist,
presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi
cuprinde destul de repede intreaga Europă. Multe din
motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de
scriitorii români: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric,
trecerea ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile,
titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.
Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin
demonism, promovând meditaţia, nuvela şi romanul istoric,
epopeea sociogonică.
Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în
două ipostaze: una plină de tumult, patetică şi declamatoare
14

15. în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată în Moldova.
Caracteristice îi sunt angajarea in istorie si descoperirea
folclorului.
Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii
paşoptisti au intrat in conştiinţa românească drept oamenii
începutului de drum.
Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un
pronunţat caracter militant ei fiind deopotrivă scriitori şi
revoluţionari.
Ideologia literara:articole programatice si de
doctrina-REVISTE
§ Curierul romanesc
Articolele programatice ale unui curent sau ale unei
mişcări literare au avut întotdeauna o importanţă majoră,
15

16. pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor
fundamentale ale epocii.
În Principatele Române, pe la finele secolului XVIII şi în
primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă diferite
ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti.
Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile
despre întâmplările din ţară şi din străinătate se simţise de
mult.
Cel dintai care a schitat un program teoretic avand ca
scop modernizarea literaturii romane a fost Ion Heliade
Radulescu.
El este fondatorul Curierului romanesc , revista in
limba romana, aparuta pe 8 aprilie 1829.
Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu,
comandantul armatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea
16

17. apariţiei gazetei.Este prima gazetă românească cu
periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care
pune bazele presei româneşti.
Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul întregii
mişcări literare din ţară; îşi face o datorie să reproducă din
confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi,
ştiri politice, culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi
lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: "Gazeta de
Transilvania" şi "Foaia literară".
În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă
la finele anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii”.
În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc.
În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu
Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu,
Costache Aristia, Cezar Bolliac, Costache
Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi,
17

18. Ion Catina, I. Genilie ş.a. unii din ei rămaşi
necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de
valoare. Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se
publică în limba română, mai ales în Valahia.
Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta,
cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin
istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade:
"Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe sexe"
(1836).
În Curier se naşte critica literară în literatura română.
Ea se înfăţişează prin mici notiţe, în care se apreciază
valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile lor în
diferite broşuri.
Prin Curierul romanesc, Heliade se formează încet,
încet.
18

19. Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de
idei culturale şi literare se răspândesc în public.
El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce
socotea la început că are foaia sa, el o vede acum cu un rol
mare. Aceasta o spune în no. 93 din anul 1842:
"Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice
vestitoare a aşezămintelor celor noi şi progresive ce am
dobândit; limba ei a crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei
şi colecţia perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător
ajutor la istoria literaturii noastre".
Asadar,inceputurile presei romanesti se datoreaza unei
personalitati curioase, precursor cu pusee de talent adevarat:
Ion Heliade Radulescu.
Marea influenta pe care el a avut-o asupra scriitorilor
epocii s-a exercitat mai ales prin articolele sale teoretice
19

20. publicate in ziarul Curierul romanesc, prin care autorul a
indemnat in primul rand la scris si mai putin la spirit critic.
Datorita insa atmosferei create de indemnurile sale a fost
posibil debutul, intre 1830 si 1840 a unei intregi generatii,
din care s-au remarcat Vasile Carlova, Grigore
Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.
20

21. § Albina românească
Albina românească a fost o gazetă politico-literară,
editată de Gheorghe Asachi la Iaşi.
Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837
suplimentul literar “Alăuta românească”, sub îndrumarea lui
Mihail Kogălniceanu.
Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in
limba franceză, Albina Românească este primul ziar în
limba română din Moldova, care alături de Curierul
Românesc redactat de I. Heliade Rădulescu, la Bucureşti,
si de Gazeta de Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov
pune bazele presei periodice româneşti.
21

22. § Dacia literară
Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile
autohtone,revista “Dacia literara” a simbolizat un nou
inceput pentru literatura romana, reprezentand o noutate a
presei. Intr-o perioada in care putinele publicatii existente
prezentau preponderente fapte politice, “Dacia literara” a
fost, prin caracterul sau pata de culoare in presa
romaneasca.
22

23. "Dacia literară" continuă idei valoroase promovate nu
cu mulţi ani înainte de reviste din toate cele trei provincii
românesti: "Curierul românesc" (aparut in 1829), al lui Ion
Heliade Rădulescu, in Muntenia, "Albina românească"
(1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru
minte, inimă şi literatură" (1838), a lui Bariţiu, in
Transilvania.
Publicata la 30 ianuarie 1840 revista marcheaza un punct
de cotitura in literatura romaneasca in care redactorul
responsabil al revistei isi fixeaza ca obiectiv exclusiv
literatura fara a parasi insa telurile politice si nationale pe
care mersesera predecesorii sai.
23

24. In Introductie, articol aparut in primul numar al revistei
sunt prezentate realitatile vremii in privinta publicatiilor
nationale.
Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au
impiedicat dezvoltarea presei de pana atunci, aducandu-se in
discutie si celelalte ziare nationale, care includeau prea mult
politica fara sa puna accentul necesar pe literatura.
Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se
angajeaza sa publice doar lucrari literare originale din toate
provinciile romanesti, pentru a fi un repertoriu general al
literaturii romanesti.
Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al revistei
traseaza directiile pe care ar trebui sa se dezvolte literatura
autentica sugerand posibilele surse de inspirtatii in maniera
romantica: istoria nationala, natura si obiceiurile,
24

25. traditiile noastre; stabileste tinta redactiei, cat si rostul
criticii care se va practica:
” Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica
cartea, iar nu persoana” , iar obiectivul era acela de a
oferi tarii “o limba si o literatura nationala” .
Odata cu articolul program al lui Kogalniceanu, a aparut
un nou punct de vedere asupra literaturii: multi dintre
scriitorii vremii s-au decis sa urmeze sfaturile date de
Kogalniceanu in articolul program, ei elaborand teme
specifice istoriei poporului nostru sau inspirandu-se din
frumusetile naturii.
Epoca literara generata de aparitia “Daciei literare”,
perioada pasoptista, este caracterizata printr-un proces de
25

26. efervescenta creatoare prin receptarea aproape simultana a
influentelor clasice si romantice din literatura europeana a
vremii, si un sincretism al metodei de creatie ce se poate
recunoaste chiar in opera aceluiasi scriitor.
Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa literatura
romana si a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei
adevarate literaturi nationale.
26

27. § Propăşirea
Revista săptămânală de cultură, apărută la Iaşi intre 9
ianuarie si 29 octombrie 1844, sub redacţia lui Mihail
Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica si Petre Balş.
Primul număr, în care se publică articolul-program,
este interzis de cenzură, de aceea revista continuă să apară
sub titlul „Foaie ştiinţifică şi literară”.
Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe plan literar
si cultural, venind in sprijinul militantismului revolutionar al
epocii.
Articolul - program subliniază ideea unei reviste care
trebuie să se ocupe mai puţin de treburile politice ”dinafară
şi dinăutru” şi mai mult de „adevăratele materiale si
intelectuale a romanilor”, care să limiteze ca şi „Dacia
literară”, mania traducerilor, „izgonind orice traduceri din
27

28. scrieri străine, care neavând niciun interes pozitiv pentru noi
nu ne pot imbogăţi literatura”.
În revistă vor fi promovate numai „compuneri originale
românesti”, stiintifice si indeosebi literare „tot felul de
articole originale, proza si poezie, viata celor mai cunoscuţi
autori, traduceri si extrase din cărţile publicate in ţări
străine, dar al căror subiect se atinge de noi priviri asupra
limbii, bucăti umoristice si, in sfarsit, critica si instiintarea
tuturor scrierilor noi româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a
revistei este”îndemnul si răspandirea cunoştinţilor şi
literaturii naţionale”.
28

29. § Junimea si Convorbiri literare
29

30. Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare
literara româneasca, prin care se produce in cultura
autohtona o schimbare radicala de mentalitate.
Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi, in iarna anului
1864, din initiativa unor tineri carturari (Petre P.Carp,Vasile
Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generatie,
stransi in jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp de la
intoarcerea lor de la studii din strainatate.
Programul Societatii Junimea :
Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in mai multe
etape.
1. Cea dintai, ”etapa ieseana”, este cuprinsa anii 1863
(anul intemeierii) si 1874(anul in care Titu Maiorescu se
muta la Bucuresti).
30

31. In anul 1864, Societatea Junimea adopta un program prin
care isi stabilea principiile ce ii vor calauzi activitatea
culturala:
• orientarea literaturii spre specificul national;
• promovarea specificitatiii esteticului; sustinerea
principiului de autonomie a artei (arta pentru arta);
promovarea “valorii estetice” ;
• organizarea, la Iasi, a unei serii de prelegeri publice
(“prelectiuni populare”);
• organizarea, cu regularitate, in casa lui Vasile Pogor, a
unor lecturi din opere autohtone, productii originale ale
junimistilor, urmate de discutii;
31

32. • achizitionarea unei tipografii, cu ajutorul careia sa se
tipareasca manuale scolare, carti de stiinta, literatura si
mai ales, editii stintifice,”cu note explicative si index”,ale
tuturor cronicarilor si istoriografilor romani;
• abordarea problemelor limbii si ale ortograiei, combatand
tendinta latinizanta de promovare a ortografiei etimologice;
• alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii
autohtone, de la poetii Vacaresti pana la Vasile
Alecsandri. Societatea Junimea discuta si o multitudine
de probleme filozofice, juridice si sociale, polemizand cu
multi dintre contemporani.
Societatea isi creeaza puternice adversitati, deoarece
contemporanii dezaprobau tendinta membrilor societatii de a
pune in discutie toate aspectele culturale ale vremii si de a le
critica foarte sever.
32

33. Din aceste polemici se naste un program general al
Junimii, constand in combaterea “directiei de astazi din
cultura romana”si afirmarea necesitatii unei directii noi”,
adica a unor schimbari profunde in toate planurile culturii;
combaterea formelor fara fond, respingerea elemtelor de
impostura si artificialitate rezultate din procesul de import
grabit al tiparelor civilizatiilor occidentale.
2. A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre
anii 1874-1885.
Dupa mutarea lui Titu Maiorescu la Bucuresti, sedintele
Junimii se tin la Iasi, cat si la Bucuresti, in locuinta lui Titu
Maiorescu.In 1885, societatea se muta in capitala,o data cu
plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti.
In aceasta etapa, principala activitate a Junimii a fost
lectura operelor originale.
33

34. Atractia exercitata de cenaclul junimist era atat de mare,
incat veneau sa citeasca multi dintre scriitorii de valoare ai
vremii.
Astfel, Alecsandri citeste Fantana Blanduziei,
Despot-Voda si Ovidiu, Caragiale O noapte
furtunoasa, Eminescu citeste cele mai mlte dintre poeziile
sale, iar Alexandru Macedonski este prezent cu poemul
Noapte de decemvrie.
Alaturi de literati, la sedintele Societatii Junimea au
participat numerosi lingvisti, istorici, savanti din diferite
domenii, discutand problemele majore ale culturii si stiintei.
Prin intreaga sa activitate, Societatea Junimea a fost
considerata cel mai de seama cenaclu si cea mai importanta
societate culturala din istoria literaturii romane.
Trasaturile junimismului
34

35. • Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au
creat un anumit mod de a intelege cultura, fenomenul
primind, in ansamblu, numele de spirit junimist.
Sintetizate de Tudor Vianu, trasaturile caracteristice ale
acestui spirit au fost umatoarele:
1) Inclinatia spre filozofie. Intelectualii foarte cultivati, toti
junimistii au fost oameni cu o pregatire filozofica, la curent
cu evolutia stiintei si a literaturii.
2) Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi
in public al generatiei anterioare, care contribuie la
crearea unei frazeologii demagogice.
3) Cuvantarile junimistilor se caracterizeaza printr-un sever
control al expresiei. Ei creeaza un nou stil oratoric,
caracterizat prin rigurozitate si laconism.
4) Clasicismul. Junimistii au incurajat promovarea literaturii
clasice, intelegand prin aceasta atat literatura ce apartinea
35

36. curentului clasic propriu-zis, cat si operele contemporane
ce intruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice.
5) Ironia. Junimistii cultivau umorul si ironia. Ei aveau
convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua
fara a distruge mai intai, cu ajutorul ironiei, prejudecatile
si ideile gresite. Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a
fost”betia de cuvinte”.
6) Spiritul critic. Junimistii au fost partizanii spiritului critic
in cultura, adica ai acelei atitudini care nu admite nimic
decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice. In
studiul intitulat In contra directiei de astazi in
cultura romana ,Titu Maiorescu a facut observatia ca,
de la 1821 incoace, dezvoltarea tarii s-a realizat prin
preluarea de la alte civilizatii europene a unor
“forme”(adica a unor institutii sociale sau culturale) ce nu
ar corespunde “fondului”, adica spiritului traditional,
36

37. felului de viata de la noi. Observatia maioresciana a
devenit celebra sub numele”forme fara fond”.
§ Convorbiri literare
Revista Convorbiri literare, aparuta la 1 martie
1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi, in paginile careia s-au
publicat in timp cele mai multe dintre operele marilor clasici:
Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine
curand dupa aparitie cea mai importanta publicatie a epocii.
Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea cu editarea
revistei, de care s-a ocupat timp de 28 de ani.
Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16 pagini,
intr-un tiraj de 300 de exemplare.Prin comparatie cu
programul coerent pe care il formulase cu decenii in urma
37

38. Dacia literara, care debutase cu o rubricatie fixa si o
politica si culturala bine definita de la primul
numar,Convorbirile puteau trece drept o initiativa modesta,
amatorista chiar.Revista nu este exclusiv literara.Ea acorda
un spatiu important studiilor stiintifice si general culturale,
inscriindu-se in curentul epocii.
Primii autori de literatura publicati de revista se
numarau Iacob si Leon Negruzzi, M. Cornea, Scarlat Capsa,
Th.Serbanescu , V.Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei
catalogabili in a doua linie valorica.
Primul succes remarcabil este cooptarea lui
Alecsandri, care isi publica incepand cu nr.20, Canticele
comice. Rar, revista gazduieste si unele recenzii semnate de
Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu.
38

39. Mai tarziu, revista junimista are sansa sa publice cele mai
remarcabile productii literare ale momentului: in 1868
Alecsandri incredinteaza colegilor sai Pastelurile,
iar in 1872- poemul istoric, Dumbrava Rosie.
Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu Venere si
Madona(nr4), Epigonii(nr 12), apoi in 1871(nr1)
Mortua est.
Aceste trei poeme ii furnizau lui Maiorescu argumentele
inscrierii poetului debutant in directia semnalata in 1872.
Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat de
timpuriu, pe ardeleanul Ioan Slavici,care isi publica aici
povestile si basmele populare, apoi nuvelistica exemplara:
Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii(1880). Revista
publica nuvela lui Eminescu-Sarmanul Dionis, apoi Fat-
Frumos din tei. Directia noua a prozei romanesti
39

40. (anticipata de Maiorescu din1872) este spectaculos ilustrata
in paginile revistei care publica jurnalul lui Alecsandri-
Calatorie in Africa si apoi povestile, nuvelele si
Amintirile lui Creanga. Nu trebuie omise nici Scrisorile
Catre V.Alecsandri ale printului Ghica.
Dramaturgia este stralucit ilustrata de Convorbiri, prin
publicarea integrala a pieselor caragialiene,incepand cu O
Noapte furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale tarzii
ale lui Alecsandri: Sanziana si Pepelea(1883), Fantana
Blanduziei(1884), Ovidiu(1885). Nu lipsesc din revista
traducerile din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius,
Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe, Byron, Baudelaire
si multi altii) si nici literatura populara.
Bine reprezentate sunt si lucrarile de orientare
stiintifica, cele mai spectaculoase interventii fiind disputele
40

41. filologice prilejduite de reforma ortografica. Maiorescu le
inaugurase prin studiul sau Despre scrierea limbii
romane. Revista mai gazduieste Critica ortografiei d-lui
Cipariu, urmat apoi de o intreaga serie de studii
maioresciene. Dar mentorul Junimii nu adus singur aceasta
batalie extrem de importanta pentru dezvoltarea viitoare a
limbii romanesti.A tinut sa i se alature filologul Vasile Burla,
cu niste Observari polemice asupra gramaticei limbei
romane de Tim Cipariu, urmate de un protest Contra
ortografiei impusescoalelor romane din Moldova de
Ministerul Instructiunii Publice.
Dintre filologi, se mai remarca studiile lui A.Lambrior,
Limba romana veche si noua,Observari asupra
Ortografiei romane,Cuvinte de reverenta la romani
si Idreptariu.
41

42. Cu o astfel de reprezentare, sectiunea filologica a
Junimii, a reusit sa creeze cadrul cel mai propice aparitiei
unei noi generatii de cercetatori, care vor asigura
longevitatea acestor preocupari in paginile Convorbirilor.
Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil Puscariu,
Ov.Densusianu.
Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt stimulate discutii
pe teme istoriografice, preocupari care au creat premisele
aparitiei in cercul junimist si implicit in paginile
Convorbirilor a unei generatii de istorici, intre care
Xenopol si apoi N.Iorga.
Revista Convorbiri literare, in perioada cat a
functionat la Iasi (1867-1885) a fost o tribuna fara precedent
a spiritului novator al epocii.Desi amenintata in repetate
randuri de influentele activitatii politice a membrilor
42

43. Junimii, ea a reusit sa ramana o publicatie literara si
stiintifica.
Numit profesor la Universitatea Bucuresti in 1885, Iacob
Negruzzi ia cu el si Convorbirile, mutare ce avea sa
consolideze si mai mult noua filiala.
Noul cerc intelectual va furniza Convorbirilor
material stiintific din plin (istoriografie, filologie, filozofie,
estetica, folcloristica dar si economie politica sau studii
juridice),dar din paginile revistei lipseste marea literatura
care o consacrase.
Cei mai multi scriitori ai Junimii incetasera sa scrie:
Eminescu era bolnav si nu mai daduse dupa 1883 nimic
semnificativ; Creanga,din ce in ce mai slabit de crizele
epileptice nu poate raspunde cererilor insistente de texte noi
ce veneau la redactie; Caragiale se abtine de la scris dupa
43

44. esecul comediei D’ ale carnavalului si va reveni abia spre
sfarsitul deceniului.Despre o noua generatie de scriitori nu
putea fi vorba.
Pe cat de greu de stabilit data nasterii acestui fenomen
cultural, pe atat de dificila este si sarcina de a preciza cand s-
a incheiat.
Maiorescu tine cu orice pret sa faca scoala si in acest scop
atrage noi generatii de intelectuali in sfera sa de
influenta,dorind sa formeze o noua Junime., insa Negruzzi
ia decizia la 1 ianuarie 1895 sa se retraga de la conducerea
revistei, lasand-o pe mana tinerilor,care ii vor schimba
radical orientarea. Acesta este practic inceputul sfarsitului,
caci fenomenul cultural junimist se incheiase.
44

45. Astfel se face ca spre sfarsitul secolului al XIX-lea, marii
scriitori ramasi in viata sau cei ridicati din noua generatie
devin ostili Junimii si Convorbirilor si ii descoperim
activand in alte publicatii ale epocii de cu totul alte orientari.
(Caragiale, Slavici, Cosbuc, Delavrancea, Vlahuta).
45

46. § Scriitorii paşoptişti
Programul Daciei literare a avut un mare impact
asupra creaţiei literare din epocă, declanşând un proces de
îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia de racordare
necesară la curentele literare europene , păstrând însă un
specific autohton ce se constituie într-o abordare creatoare a
unor teme şi motive de largă circulaţie.
Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul
romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu
particularităţile curentului naţional- popular de la revista
Dacia literară.
46

47. Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi
motive romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie
pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura -
coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura
populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare,
libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi
contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.
Scriitorii paşoptişti:
*Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod
Viteazul”, “descrierea religios inspăimântată a unei Românii
de o măreţie sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “
câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate
lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “ anii cei mai avuţi în
fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”,
47

48. Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod , ci,
de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi
locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte
mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă
însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului;
marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle
contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de
unitate naţională , ci şi sentimente profunde de preţuire a
frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar
dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire
străină;
*Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”,
“destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul
Cornea);
48

49. *Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de
roman, “Tainele inimii”;
*Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii
despre personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către
Vasile Alecsandri”;
*Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în
1846, balada “Mioriţa” pe care i-o trimite spre publicare lui
Vasile Alecsandri;
*Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”,
arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel Mare”, “Mircea cel
Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în
care cultivă imaginea eroului romantic desprins din cadrele
istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o amplă lucrare
49

50. de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia Mică,
Palestina, şi Egipt,
ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul
acestei inedite expierenţe romantice; scrie “Cântece şi
plângeri”, “Poesii vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat
in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş.a;
*Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice,
“Trecutul.La mănăstirea Dealului”,” Umbra lui Mircea. La
Cozia”, “Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La
Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;
*Vasile Alecsandri :
“In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea
compatrioţilor săi, câtă s-a putut întrupa intr-o formă
50

51. poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi.
Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis;
iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai
mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a
pământului natal şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când
societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi
Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii
şi drame; când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa
în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza
poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);
51

52. *Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie
poezia “Un răsunet”, care l-a făcut celebru, devenită astăzi
imnul naţional al României.
Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi
oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, a
determinat începutul modernităţii noastre culturale, o
perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.
52

53. § Poezia paşoptistă –» Specii cultivate
Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a
însemnat inceputul poeziei noastre romantice. Poezia
paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti.
Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor
formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie”
din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că
este o poezie socială, adaptată la momentul istoric si chiar
politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau
53

54. sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirma cu
putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale,
populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin
acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului,
teme predilecte ale poeţilor.
Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este
militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în
adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi
independenţii naţionale, pentru dreptate socială.
Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă,
grandilocventă, cu exprimare directă a ideilor şi
sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat
înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi
precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se
54

55. completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie, cu
motivul conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al
ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei etc.
Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea
realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii
paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile
societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile
manifestate în epocă.
Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin
cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura
lumii, alături de revenirea spre valorile morale şi artistice ale
spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că
literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar
prin valorificarea specificului nostru naţional, a surselor
tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria
naţională.
55

56. Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor
paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul
cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de
specii literare.
Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al
poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma ataşamentului la
valorile poporului,ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti
(Gh. Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de
Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a elogiului
realizărilor poporului (Gh. Asachi, La introducerea
limbii naţionale în publică învăţătură, C.Bolliac, La
cea întâi corabie românească), a prezentării trecutului
ca model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui
Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O noapte pe
56

57. ruinele Târgoviştei).
Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă
balada, o împletire de elemente epice, lirice şi dramatice,
poate cea mai complexă specie a a momentului, în care,
sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale,
poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios ( D.Bolintineanu,
Muma lui Ştefan cel Mare,Gh.Asachi,Dochia şi
Traian).
Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii
contemporane, sub forma satirei ( Gh. Alexandrescu,
Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Soţie de modă) şi
a fabulei (Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh.
Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-Rădulescu, Cumătria
cioarei, când s-a numit privighetoare).
Iau avânt lirica filozofică ( I.Heliade-Rădulescu,
57

58. Visul, D.Bolintineanu, Scopul omului), cea religioasă
( I.Heliade Rădulescu, Cântarea dimineţii, Gr.
Alexandrescu, Candela) şi cea erotică ( Gh. Asachi,
Dorul, Gr. Alexandrescu,Aşteptarea, D.Bolintineanu, O
fată tânără pe patul morţii).
Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al conştiinţei colective,
aşa cum se observă în poezia “Un răsunet” a lui Andrei
Mureşanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.
Al. Russo inaugurează în literatura română poemul în proză.
Acesta se adreseaza generaţiei sale, pentru a atrage atenţia
asupra meleagurilor patriei, asociând frumuseţile naturii
mărturiilor unei istorii străvechi.
Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, şi
pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline
de nelinişte, zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii şi-
58

59. au ales drept modalitate de expresie artistică legenda – specie
literară plină de patos şi de evocare.
Legendele lui I. Neculce (publicate în “O samă de
cuvinte”), reprezintă punctul de pornire a numeroaselor
lucrări ce aparţin epocii şi tematicii paşoptiste.Legendele lui
V. Alecsandri, ca şi cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau în
mod vădit sentimentul naţional şi, concomitent, purtau
pecetea unei creaţii artistice, la baza căreia stau studierea şi
valorificarea istoriei,si a folclorului.
Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri, prin
“Iorgu de la Sadagura”, scriitorul ironizând tendinţa de a
imita Occidentul în ciclul “Chiritelor”, în care micul
provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe
Caragiale, sau prin “Despot-Vodă”, o dramă istorică. In
general, încercările „dramatice” ale epocii (multe dintre ele
59

60. rămase nepublicate, dar şi cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon,
C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al.
Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar şi cele ale lui D.
Bolintineanu etc.) sunt putţin valoroase din punct de vedere
artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria constituirii
acestui gen în literatura română şi au meritul de a fi
veritabile documente şi mărturii ale vremurilor trecute.
Observăm astfel că poezia paşoptistă cultivă specii
lirice şi epice. În unele opere se îmbină trăsături ale mai
multor specii.
Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, Înserare,
Ruinurile Tărgoviştii, Vasile Alecsandri, Pasteluri),
idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova,
Păstorul întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe
patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia
60

61. (Grigore Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La
Cozia, Anul 1848, Ion Heliade-Rădulescu, Visul, O
noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile
Cârlova, Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă
ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea
României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi
epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului meu,
Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).
Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion
Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada istorică (Dimitrie
Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii),
poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan,
căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda
ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru
Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu, Fabule), snoava
61

62. în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion
Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie
Bolintineanu, Traianida).
Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia începuturilor şi,
poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe
domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.
Paşoptismul literar s-a manifestat într-o juxtapunere de
curente literare, directii estetice si stiluri, coexistând laolaltă
elemente iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism,
realism, mesianism utopic şi naţional, toate in formele
romantismului, ce începuse deja a se afirma ca un curent
literar modern, în descendenţa celui francez.
Faptul că literatura româna a păşit pe calea „europenizării”
cu întârziere a exercitat o influenţă vădită asupra ritmului de
62

63. dezvoltare şi asupra căutărilor ei ideatico-artistice.
Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de sincronizare la
toate nivelurile cu ţările dezvoltate din punct de vedere
economic şi cultural constituie caracteristica principală a
paşoptismului.
Invăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţele cunosc o
dezvoltare fără precedent.Iau fiinţă societăţi culturale şi
ştiinţifice, ,creşte numărul revistelor şi al altor periodice,al
cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor,
se organizează biblioteci de literatură beletristică,se
infiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe
tradiţia populară, ia amploare mişcarea de culturalizare a
maselor.
63

64. Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi
democratică, naţională, educativă, ea având şi dificila
sarcină de a forma un public,
de a-l modela conform idealurilor social-politice ale
momentului.
În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus
bătălia pentru o limbă unitară, cu conştiinţă clară că
existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii
naţionale.Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în
ortografie şi,pronunţându-se în problema neologismelor, au
adoptat principiul împrumutului moderat,în limitele
necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală.
Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter hibrid,
ecletic,dar asta nu i -a impiedicat pe scriitori să
aspire,conform personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la
64

65. totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un
sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.
IDEI PRINCIPALE
Definiţie
*Paşoptismul cuprinde perioada literară dintre 1840 si 1860,
perioadă care pentru literatura română înseamnă epoca de
modernizare, de afirmare a romantismului şi de
fundamentare a majorităţii speciilor.
*Debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor române de sub
dominaţie otomană
de începutul unei energizări economice şi al dobandirii
libertăţilor politice.
Afirmarea romantismului
In jurul anului 1848 romantismul este un curent la modă în
65

66. toată Europa, astfel încât el ajunge şi în ţările române sub o
formă moderată însă, fiind mai ale un curent cultural,
impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului
de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei
fiind deopotriva scriitori si revolutionari.
Reprezentanti
Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo,
Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D.
Bolintineanu, Nicolae Balcescu s.a.
Reviste
Un moment important pentru literatura romana a fost
aparitia revistelor:
*Curierul romanesc (8 aprilie 1829 si 19 aprilie 1848)-
Heliade Radulescu >in Muntenia
66

67. *Albina romaneasca (1 iunie 1829)-Gheorghe Asachi >in
Moldova
*Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) & Foaia
peentru minte, inima si literatura (2 iulie 1838-24
februarie 1865)
Baritiu >in Transilvania
*Dacia literara (30 ian 1842)-Mihail Kogalniceanu
*Propasirea (9 ianuarie-29 octombrie 1844)-Kogalniceanu,
Alecsandri, Ion Ghica si Petre Bals)
*Convorbiri literare ( 1 martie 1867)
Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara
romaneasca,prin care se produce in cultura autohtona o
schimbare radicala de mentalitate
Fundarea speciilor
Poezia paşoptista este cea care pune bazele liricii moderne
româneşti.
67

68. Speciile literare cultivate in aceasta perioadă reprezintă
receptarea aproape simultană a influenţelor clasice şi
romantice din literatura europeană a vremii şi un
sincretism al metodei de creaţie ce se poate recunoste chiar in
opera aceluiaşi scriiitor.:elegia, epopeea istorică,
epopeea cosmogonică, epistola, odă, balada istorică,
balada fantastică, meditaţia, satira, fabula, comedia.
In concluzie, putem spune ca literatura a avut
un rol deosebit de important fiind ca un aer diafan
ce a invaluit secolul natiunilor cu mireasma
modernizarii. Conceptul de literatura inclunzand
transmiterea emotiilor estetice, trezirea
68

69. sentimentului national, educatia morala,
mesianismul social.
Totodata un rol deosebit l-au avut si scriitorii
prin operele lor lasandu-si amprenta asupra
literaturii.
Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii glorioase
ce au starnit admiratie imnica de-alungul secolelor.
§ Sfarsit §
Componentii grupei:
69

70. Cojocariu Anca
Haidautu Patricia
Pascariu Benny
Sarban Cornelia–Anca
70