SlideShare una empresa de Scribd logo
1 de 70
Proiect Romana

                                 Grupa a IV-a


       Rolul literaturii in perioada pasoptista




1. INTRODUCERE:
●Premisa. Definirea problemei ;


2. CUPRINS:
●Definiţie ;
●Cadrul istoric-trecerea de la sec. al XVIII-lea la
 sec. al XIX-lea ;
●Pasoptismul romanesc
      § Literatura română în perioada paşoptistă-
       Romantismul ;
      § Reviste-“Curierul romanesc”,”Albina românească”
        “Dacia literară”, ş.a.
      § Junimea-“Convorbiri literare”;
      § Scriitorii paşoptişti;
      § Poezia paşoptistă (specii cultivate) ;


                                 1
3. Incheiere.
●Concluzii privind rolul literaturii în perioada paşoptistă;


4. Idei principale.




1. INTRODUCERE:

●Premisa.Definirea problemei



     În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea, civilizaţia şi

cultura din ţările romane încep să se orienteze spre Occident.

Redirecţionarea are două cauze importante: pe de o parte

criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un

context mai larg european, trezirea conştiinţei naţionale.




                              2
Independenţa politică şi libertatea naţională devin

coordonatele fundamentale ale acestei perioade. Epoca

paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne,

iar prin opera scriitorilor se instaurează un nou climat literar

si o nouă stare de spirit.

          Funcţia literaturii nu mai rămane doar aceea de a

răspandi cultura, de a “lumina”. Conceptul de literatură

include acum noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice,

trezirea sentimentului national, educaţia morală, mesianismul

social.




2. CUPRINS:

Descrierea si analiza cazului.

                               3
●Definiţie ;



    Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei

naţionale în toate provinciile romaneşti, perioadă fixată cu

aproximaţie între 1830-1860 delimitează o epocă distinctă în

evoluţia istorică a literaturii romane, numită în mod curent

epoca paşoptistă.

   Perioada paşoptistă este o epocă de afirmare a literaturii

naţionale.

   Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi

literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de

emancipare socială şi naţională, de militare pentru realizarea

Unirii.

 Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care

nu fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se

                               4
desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul

a     mai     bine     de      un      secol    şi    jumătate.




●   Trecerea, in evolutia istorica romaneasca, de la

secolul luminilor (al XVIII –lea) la secolul natiunilor

(al XIX-lea)

Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul dezvoltării

literaturii manifestă întodeauna o autonomie relativă, el

nereproducând mecanic etapele dezvoltării social-politice,

totuşi o caracteristică din cele mai izbitoare al epocii

paşoptiste o constituie legătura dintre activitatea de creaţie şi

desfăşurările concrete ale istoriei.

        Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca

într-o dilemă ce va deveni cu timpul obsesivă, în oscilaţia ei

perpetuă între Orient şi Occident, în tendinţele manifeste de

modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă de societăţile

                               5
moderne ale Europei. Câteva secole de dominaţie otomană,

acutizată de peste o sută de ani de fanariotism, situau spiritul

public românesc într-o inerţie balcanică şi feudală, de care

cu greu se putea elibera. Titu Maiorescu considera că, pana

la 1820, lumea românească era cufundată în “barbaria

orientală”,     fiind   trezită       ”din   letargia   ei”      de

ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în toată Europa

şi orientată treptat către cultura şi civilizaţia occidentală.



              Descoperirea Occidentului este un proces ce se

derulează     cu rapiditate, semnificativă în acest sens fiind

scrierea lui     Dinicu Golescu(1777-1830),       “Insemnare      a

călătoriei mele” care consemnează de fapt trei călătorii în

timpul cărora vizitează Transilvania, Banatul, Ungaria,

Austria, nordul Italiei, provincii din Germania şi Elveţia.

Textul lui Dinicu Golescu este al unui inocent care descoperă


                                  6
cu uimire o lume cu totul diferită de a lui, asimilată însă

comparativ,    în   termenii       cunoscuţi   de   acasă.”Toate

înfăţişările de civilizaţie îl încântă, făcându-l totdeodată să

ofteze asupra înapoierii Valahiei” (G. Călinescu).

      Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în

planul succesiunii generaţiilor, trecerea de la boierii vetuşti

cu işlic şi şalvari la tinerii bonjurişti care se întorc de la

studii din străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc ideile

revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării societăţii

româneşti şi ale constituirii statului român modern. Un val

de înnoire se constată însă mai întai după tratatul ruso-turc

de la Adrianopole din anul 1829 după care Ţările Române se

află, pană în 1834, sub administraţia rusească a generalului

Kisseleff, care elaborează Regulamentul Organic, o primă

constituţie ce acţiona unitar în ambele principate Române.




                               7
În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din

Iaşi intră ofiţerii ruşi, cei mai mulţi din partea occidentală

a Imperiului Ţarist, de la Sankt Petersburg, vorbitori de

limbă franceză, deveniţi astfel mesagerii unui europenism

suigeneris şi ai unui modernism avant’ la lettre , afişat cu

ostentaţie de localnici, în special de personajele feminine ale

epocii.

      Apar acum, în limba română, elementele de jargon şi,

odată cu aceste tendinţe, creaţiile dramatice cu caracter

satiric, “Comodia vremii” sau „Franţuzitele”(1833), de

Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul Chiriţelor al

lui Vasile Alecsandri.

          În acest cadru istoric, în literatura română se constată

un efort de recuperare a unei întarzieri din ce în ce mai

vizibile faţă de sensibilitatea europeană, ceea ce a adus la

receptarea      aproape    simultană    a   influenţelor   clasice,

                                 8
iluministe    şi romantice, într-un sincretism constatat de

multe ori în opera aceluiaşi scriitor.

             O direcţie clasică în literatura română cuprinde

ultimile decenii ale secolului al XVIII-lea , pană către 1830,

incluzând creaţia literară cea mai însemnată                 a Şcolii

Ardelene, “Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din

Principate: Văcăreştii, Costache Conachi, Barbu Paris

Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie se încadrează în ceea

ce se mai numeşte şi “micul clasicism”-expresie a recuperării

influenţelor clasicismului în literatura română. Intelectualii

vremii, îndeosebi cei din Transilvania, crescuţi în cultul

pentru latinism, se orientează către literatura clasică latină,

către   poezia     idilică,   prin   traduceri       din     Vergiliu

–“Bucolicele”,      „Georgicele”,        „Eneida”,         sau    din

„Metamorfozele” lui Ovidiu:




                                9
* Samuil Micu, V.Aron şi Ion Alexi traduc sau

adaptează texte din anticii Esop si Xenofon sau din clasicii

Marmontel, Klopstok, Mademoiselle de Scudery.

           * Poeţii din Molova şi din Ţara Romanească,

Văcăreştii, Gheorghe Asachi, se orientează către literatura

anacreontică, a fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi

Vergiliu, dar şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto,

Petrarca, Metastasio.

      *Văcăreştii, Mumuleanu, Conachi, scrie, astfel, poezie

erotică inspirată din Anacreon şi neoanacreontici, ode şi

imnuri patriotice cu motive din mitologie.

            * Primele spectacole teatrale în limba română

abordează piese clasice cu temă pastorală, cum este “Mirtil

şi Hloe”, de Gessner şi Florian, prezentată de Gheorghe

Asachi şa Iaşi în anul 1816.




                               10
In evoluţia literaturii există întotdeauna legături de

continuitate şi „cu cât scriitorul este mai mare, cu atât

legăturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adânci” .Astfel,

între literatura paşoptistă şi cea anterioară şi posterioară

există o unitate indisolubilă.

       Aşadar, principala trăsătură a literaturii paşoptiste

constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera

aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie.

Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism,

clasicism,   realism    incipient)    sunt   asimilate   simultan.

         Trecerea de la o epocă la alta se săvârşeşte adesea

pritr-o mişcare de pendul, ca şi cum conţinutul de exprimat

nu ar mai încăpea în formele artistice existente si ar impune

descoperirea unor modalităţi de a scrie diametral opus. În

această încercare de renovare radicală unii au vazut o




                                 11
manifestare de ordin psihologic, dorinţa intimă a artisului de

a birui inerţia şi a se diferenţia prin originalitate.

       Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru

literatura română înseamnă epoca de modernizare, de

afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii

speciilor.




●    Afirmarea romantismului



             Romantismul este o miscare artistica si filozofica

aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa care

a durat mare parte din secolul XIX.A fost o mişcare contra

raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va

pierde la apariţia spiritului romantic.




                                12
Romantismul pătrunde în literatura română după

1830, cu oarecare întârziere, prelungindu-şi însă influenţa

până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul

douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată.

         Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile

Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, poeţi

ce oscilează între romantism şi clasicism.

    Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei

pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale.

Literatura romantica din perioada paşoptistă nu se pierde in

zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime, ea este o

literatură angajată, pusă în slujba idealului naţional.




                              13
Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară,

cu un program bine definit, care ridică literatura noastră de

la încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al

lui Eminescu.

       Este o reacţie la imobilismul si schematismul clasicist,

presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi

cuprinde destul de repede intreaga Europă. Multe din

motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de

scriitorii români: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric,

trecerea ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile,

titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.

      Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin

demonism, promovând meditaţia, nuvela şi romanul istoric,

epopeea sociogonică.

      Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în

două ipostaze: una plină de tumult, patetică şi declamatoare


                               14
în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată în Moldova.

Caracteristice îi sunt angajarea in istorie si descoperirea

folclorului.

   Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii

paşoptisti au intrat in conştiinţa românească drept oamenii

începutului de drum.

   Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un

pronunţat caracter militant ei fiind deopotrivă scriitori şi

revoluţionari.



Ideologia        literara:articole   programatice     si    de

doctrina-REVISTE


                         § Curierul romanesc



        Articolele programatice ale unui curent sau ale unei

mişcări literare au avut întotdeauna o importanţă majoră,

                               15
pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor

fundamentale ale epocii.

În Principatele Române, pe la finele secolului XVIII şi în

primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă diferite

ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti.

        Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile

despre întâmplările din ţară şi din străinătate se simţise de

mult.

        Cel dintai care a schitat un program teoretic avand ca

scop modernizarea literaturii romane a fost Ion Heliade

Radulescu.




        El este fondatorul Curierului romanesc , revista in

limba romana, aparuta pe 8 aprilie 1829.

         Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu,

comandantul armatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea


                              16
apariţiei   gazetei.Este        prima    gazetă   românească   cu

periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care

pune bazele presei româneşti.

     Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul întregii

mişcări literare din ţară; îşi face o datorie să reproducă din

confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi,

ştiri politice, culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi

lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: "Gazeta de

Transilvania"              şi            "Foaia         literară".

În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă

la finele anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii”.

În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc.

În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu

Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu,

Costache        Aristia,         Cezar     Bolliac,    Costache

Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi,

                                  17
Ion      Catina,   I.   Genilie     ş.a.   unii   din   ei    rămaşi

necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de

valoare.    Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se

publică în limba română, mai ales în Valahia.



    Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta,

cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin

istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade:

"Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe sexe"

(1836).

      În Curier se naşte critica literară în literatura română.

Ea se înfăţişează prin mici notiţe, în care se apreciază

valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile lor în

diferite                                                     broşuri.

      Prin Curierul romanesc,         Heliade se formează încet,

încet.

                               18
Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de

  idei culturale şi literare se răspândesc în public.

       El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce

  socotea la început că are foaia sa, el o vede acum cu un rol

  mare.     Aceasta   o   spune   în   no.   93   din   anul   1842:

             "Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice

  vestitoare a aşezămintelor celor noi şi progresive ce am

  dobândit; limba ei a crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei

  şi colecţia perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător

  ajutor la istoria literaturii noastre".


       Asadar,inceputurile presei romanesti se datoreaza unei

personalitati curioase, precursor cu pusee de talent adevarat:

Ion Heliade Radulescu.




          Marea influenta pe care el a avut-o asupra scriitorilor

  epocii s-a exercitat mai ales prin articolele sale teoretice

                                  19
publicate in ziarul Curierul romanesc, prin care autorul a

indemnat in primul rand la scris si mai putin la spirit critic.

Datorita insa atmosferei create de indemnurile sale a fost

posibil debutul, intre 1830 si 1840 a unei intregi generatii,

din   care   s-au    remarcat      Vasile   Carlova,   Grigore

Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.




                              20
§ Albina românească



         Albina românească a fost o gazetă politico-literară,

editată de Gheorghe Asachi la Iaşi.

            Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837

suplimentul literar “Alăuta românească”, sub îndrumarea lui

Mihail Kogălniceanu.

          Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in

limba franceză, Albina Românească este primul ziar în

limba română din Moldova, care alături de Curierul

Românesc redactat de I. Heliade Rădulescu, la Bucureşti,

si de Gazeta de Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov

pune bazele presei periodice româneşti.



                             21
§ Dacia literară



        Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile

autohtone,revista “Dacia literara” a simbolizat un nou

inceput pentru literatura romana, reprezentand o noutate a

presei. Intr-o perioada in care putinele publicatii existente

prezentau preponderente fapte politice, “Dacia literara” a

fost,   prin   caracterul    sau        pata   de   culoare   in   presa

romaneasca.



                                   22
"Dacia literară" continuă idei valoroase promovate nu

cu mulţi ani înainte de reviste din toate cele trei provincii

românesti: "Curierul românesc" (aparut in 1829), al lui Ion

Heliade Rădulescu, in Muntenia, "Albina românească"

(1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru

minte, inimă şi literatură" (1838), a lui Bariţiu, in

Transilvania.

   Publicata la 30 ianuarie 1840 revista marcheaza un punct

de cotitura in literatura romaneasca in care redactorul

responsabil al revistei isi fixeaza ca obiectiv exclusiv

literatura fara a parasi insa telurile politice si nationale pe

care mersesera predecesorii sai.




                              23
In Introductie, articol aparut in primul numar al revistei

sunt prezentate    realitatile vremii in privinta publicatiilor

nationale.

     Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au

impiedicat dezvoltarea presei de pana atunci, aducandu-se in

discutie si celelalte ziare nationale, care includeau prea mult

politica fara sa puna accentul necesar pe literatura.

      Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se

angajeaza sa publice doar lucrari literare originale din toate

provinciile romanesti, pentru a fi un repertoriu general al

literaturii romanesti.

     Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al revistei

traseaza directiile pe care ar trebui sa se dezvolte literatura

autentica sugerand posibilele surse de inspirtatii in maniera

romantica: istoria nationala, natura si obiceiurile,




                              24
traditiile noastre; stabileste tinta redactiei, cat si rostul

criticii care se va practica:



” Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica

cartea, iar nu persoana”         , iar obiectivul era acela de a

oferi tarii “o limba si o literatura nationala” .




   Odata cu articolul program al lui Kogalniceanu, a aparut

un nou punct de vedere asupra literaturii: multi dintre

scriitorii vremii s-au decis sa urmeze sfaturile date de

Kogalniceanu in articolul program, ei elaborand teme

specifice istoriei poporului nostru sau inspirandu-se din

frumusetile naturii.

      Epoca literara generata de aparitia “Daciei literare”,

perioada pasoptista, este caracterizata printr-un proces de

                                25
efervescenta creatoare prin receptarea aproape simultana a

influentelor clasice si romantice din literatura europeana a

vremii, si un sincretism al metodei de creatie ce se poate

recunoaste chiar in opera aceluiasi scriitor.

  Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa literatura

romana si a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei

adevarate literaturi nationale.




                              26
§ Propăşirea



      Revista săptămânală de cultură, apărută la Iaşi intre 9

ianuarie si 29 octombrie 1844, sub redacţia lui Mihail

Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica si Petre Balş.

Primul număr, în care se publică articolul-program,

este interzis de cenzură, de aceea revista continuă să apară

sub titlul „Foaie ştiinţifică şi literară”.

Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe plan literar

si cultural, venind in sprijinul militantismului revolutionar al

epocii.

          Articolul - program subliniază ideea unei reviste care

trebuie să se ocupe mai puţin de treburile politice ”dinafară

şi dinăutru” şi mai mult de „adevăratele materiale si

intelectuale a romanilor”,       care să limiteze ca şi „Dacia

literară”, mania traducerilor,       „izgonind orice traduceri din

                                27
scrieri străine, care neavând niciun interes pozitiv pentru noi

nu ne pot imbogăţi literatura”.




 În revistă vor fi promovate numai „compuneri originale

românesti”, stiintifice si indeosebi literare „tot felul de

articole originale, proza si poezie, viata celor mai cunoscuţi

autori, traduceri si extrase din cărţile publicate in ţări

străine, dar al căror subiect se atinge de noi priviri asupra

limbii, bucăti umoristice si, in sfarsit, critica si instiintarea

tuturor scrierilor noi româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a

revistei   este”îndemnul   si   răspandirea   cunoştinţilor    şi

literaturii naţionale”.


                                28
§ Junimea si Convorbiri literare




         29
Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare

literara româneasca, prin care se produce in cultura

autohtona o schimbare radicala de mentalitate.

Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi, in iarna anului

1864, din initiativa unor tineri carturari (Petre P.Carp,Vasile

Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generatie,

stransi in jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp de la

intoarcerea lor de la studii din strainatate.




     Programul Societatii Junimea :



Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in mai multe

etape.

1.   Cea dintai, ”etapa ieseana”, este cuprinsa anii 1863

     (anul intemeierii) si 1874(anul in care Titu Maiorescu se

     muta la Bucuresti).

                               30
In anul 1864, Societatea Junimea adopta un program prin

care isi stabilea principiile ce ii vor calauzi activitatea

culturala:

•   orientarea literaturii spre specificul national;

•   promovarea       specificitatiii    esteticului;   sustinerea

    principiului de autonomie a artei (arta pentru arta);

    promovarea “valorii estetice” ;

•   organizarea, la Iasi, a unei serii de prelegeri publice

    (“prelectiuni populare”);

•   organizarea, cu regularitate, in casa lui Vasile Pogor, a

    unor lecturi din opere autohtone, productii originale ale

    junimistilor, urmate de discutii;




                                 31
•   achizitionarea unei tipografii, cu ajutorul careia sa se

    tipareasca manuale scolare, carti de stiinta, literatura si

    mai ales, editii stintifice,”cu note explicative si index”,ale

    tuturor cronicarilor si istoriografilor romani;

•   abordarea problemelor limbii si ale ortograiei, combatand

    tendinta latinizanta de promovare a ortografiei etimologice;

•   alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii

    autohtone, de la poetii Vacaresti pana la Vasile

    Alecsandri. Societatea Junimea discuta si o multitudine

    de probleme filozofice, juridice si sociale, polemizand cu

    multi dintre contemporani.



           Societatea isi creeaza puternice adversitati, deoarece

contemporanii dezaprobau tendinta membrilor societatii de a

pune in discutie toate aspectele culturale ale vremii si de a le

critica foarte sever.


                                 32
Din aceste polemici se naste un program general al

Junimii, constand in combaterea “directiei de astazi din

cultura romana”si afirmarea necesitatii unei directii noi”,

adica a unor schimbari profunde in toate planurile culturii;

combaterea formelor fara fond, respingerea elemtelor de

impostura si artificialitate rezultate din procesul de import

grabit al tiparelor civilizatiilor occidentale.




2.    A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre

     anii 1874-1885.

       Dupa mutarea lui Titu Maiorescu la Bucuresti, sedintele

Junimii se tin la Iasi, cat si la Bucuresti, in locuinta lui Titu

Maiorescu.In 1885, societatea se muta in capitala,o data cu

plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti.

In aceasta etapa, principala activitate a Junimii a fost

lectura operelor originale.


                                33
Atractia exercitata de cenaclul junimist era atat de mare,

incat veneau sa citeasca multi dintre scriitorii de valoare ai

vremii.

          Astfel, Alecsandri citeste Fantana Blanduziei,

Despot-Voda        si   Ovidiu,      Caragiale        O   noapte

furtunoasa, Eminescu citeste cele mai mlte dintre poeziile

sale, iar Alexandru Macedonski este prezent cu poemul

Noapte de decemvrie.
Alaturi de literati, la sedintele Societatii Junimea au

participat numerosi lingvisti, istorici, savanti din diferite

domenii, discutand problemele majore ale culturii si stiintei.

Prin intreaga sa activitate, Societatea Junimea a fost

considerata cel mai de seama cenaclu si cea mai importanta

societate culturala din istoria literaturii romane.



    Trasaturile junimismului

                               34
•    Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au

     creat un anumit mod de a intelege cultura, fenomenul

     primind, in ansamblu, numele de spirit junimist.

     Sintetizate de Tudor Vianu, trasaturile caracteristice ale

     acestui spirit au fost umatoarele:

1)   Inclinatia spre filozofie. Intelectualii foarte cultivati, toti

     junimistii au fost oameni cu o pregatire filozofica, la curent

     cu evolutia stiintei si a literaturii.

2)   Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi

     in public al generatiei anterioare, care contribuie la

     crearea unei frazeologii demagogice.

3)   Cuvantarile junimistilor se caracterizeaza printr-un sever

     control al expresiei. Ei creeaza un nou stil oratoric,

     caracterizat prin rigurozitate si laconism.

4)   Clasicismul. Junimistii au incurajat promovarea literaturii

     clasice, intelegand prin aceasta atat literatura ce apartinea

                                    35
curentului clasic propriu-zis, cat si operele contemporane

     ce intruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice.

5)   Ironia. Junimistii cultivau umorul si ironia. Ei aveau

     convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua

     fara a distruge mai intai, cu ajutorul ironiei, prejudecatile

     si ideile gresite. Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a

     fost”betia de cuvinte”.

6)   Spiritul critic. Junimistii au fost partizanii spiritului critic

     in cultura, adica ai acelei atitudini care nu admite nimic

     decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice. In

     studiul intitulat In contra directiei de astazi in

     cultura romana ,Titu Maiorescu a facut observatia ca,

     de la 1821 incoace, dezvoltarea tarii s-a realizat prin

     preluarea    de   la   alte   civilizatii   europene   a   unor

     “forme”(adica a unor institutii sociale sau culturale) ce nu

     ar corespunde “fondului”, adica spiritului traditional,


                                   36
felului de viata de la noi. Observatia maioresciana a

  devenit celebra sub numele”forme fara fond”.




                    § Convorbiri literare



         Revista Convorbiri literare, aparuta la 1 martie

1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi, in paginile careia s-au

publicat in timp cele mai multe dintre operele marilor clasici:

Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine

curand dupa aparitie cea mai importanta publicatie a epocii.

  Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea cu editarea

revistei, de care s-a ocupat timp de 28 de ani.

         Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16 pagini,

intr-un tiraj de 300 de exemplare.Prin comparatie cu

programul coerent pe care il formulase cu decenii in urma

                              37
Dacia literara, care debutase cu o rubricatie fixa si o

politica   si   culturala   bine    definita   de   la   primul

numar,Convorbirile puteau trece drept o initiativa modesta,

amatorista chiar.Revista nu este exclusiv literara.Ea acorda

un spatiu important studiilor stiintifice si general culturale,

inscriindu-se in curentul epocii.

           Primii autori de literatura publicati de revista se

numarau Iacob si Leon Negruzzi, M. Cornea, Scarlat Capsa,

Th.Serbanescu , V.Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei

catalogabili in a doua linie valorica.



                Primul succes remarcabil este cooptarea lui

Alecsandri, care isi publica incepand cu nr.20, Canticele

comice. Rar, revista gazduieste si unele recenzii semnate de

Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu.



                               38
Mai tarziu, revista junimista are sansa sa publice cele mai

remarcabile productii literare ale momentului: in 1868

Alecsandri incredinteaza colegilor sai Pastelurile,

iar in 1872- poemul istoric, Dumbrava Rosie.

Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu Venere si

Madona(nr4),      Epigonii(nr      12),   apoi   in   1871(nr1)

Mortua est.

Aceste trei poeme ii furnizau lui Maiorescu argumentele

inscrierii poetului debutant in directia semnalata in 1872.

             Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat de

timpuriu, pe ardeleanul Ioan Slavici,care isi publica aici

povestile si basmele populare, apoi nuvelistica exemplara:

Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii(1880). Revista

publica nuvela lui Eminescu-Sarmanul Dionis, apoi Fat-

Frumos din tei.          Directia noua a prozei romanesti


                              39
(anticipata de Maiorescu din1872) este spectaculos ilustrata

in paginile revistei care publica jurnalul lui Alecsandri-

Calatorie     in   Africa     si        apoi   povestile,   nuvelele   si

Amintirile lui Creanga. Nu trebuie omise nici Scrisorile

Catre V.Alecsandri ale printului Ghica.




    Dramaturgia este stralucit ilustrata de Convorbiri, prin

publicarea integrala a pieselor caragialiene,incepand cu O

Noapte furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale tarzii

ale lui Alecsandri: Sanziana si Pepelea(1883), Fantana

Blanduziei(1884), Ovidiu(1885). Nu lipsesc din revista

traducerile din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius,

Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe, Byron, Baudelaire

si multi altii) si nici literatura populara.

            Bine reprezentate sunt si lucrarile de orientare

stiintifica, cele mai spectaculoase interventii fiind disputele
                                   40
filologice prilejduite de reforma ortografica. Maiorescu le

inaugurase prin studiul sau Despre scrierea limbii

romane. Revista mai gazduieste Critica ortografiei d-lui

Cipariu,    urmat apoi de o intreaga serie de studii

maioresciene. Dar mentorul Junimii nu adus singur aceasta

batalie extrem de importanta pentru dezvoltarea viitoare a

limbii romanesti.A tinut sa i se alature filologul Vasile Burla,

cu niste Observari polemice asupra gramaticei limbei

romane de Tim Cipariu, urmate de un protest Contra

ortografiei impusescoalelor romane din Moldova de

Ministerul Instructiunii Publice.
     Dintre filologi, se mai remarca studiile lui A.Lambrior,

Limba    romana      veche    si   noua,Observari      asupra

Ortografiei romane,Cuvinte de reverenta la romani

si Idreptariu.



                              41
Cu o astfel de reprezentare, sectiunea filologica a

Junimii, a reusit sa creeze cadrul cel mai propice aparitiei

unei   noi     generatii   de   cercetatori,   care    vor   asigura

longevitatea acestor preocupari in paginile Convorbirilor.

Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil Puscariu,

Ov.Densusianu.

       Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt stimulate discutii

pe teme istoriografice, preocupari care au creat premisele

aparitiei    in   cercul   junimist    si   implicit   in    paginile

Convorbirilor         a unei generatii de istorici, intre care

Xenopol si apoi N.Iorga.

              Revista Convorbiri literare, in perioada cat a

functionat la Iasi (1867-1885) a fost o tribuna fara precedent

a spiritului novator al epocii.Desi amenintata in repetate

randuri de influentele activitatii politice a membrilor



                                 42
Junimii, ea a reusit sa ramana o publicatie literara si

stiintifica.

      Numit profesor la Universitatea Bucuresti in 1885, Iacob

Negruzzi ia cu el si Convorbirile, mutare ce avea sa

consolideze si mai mult noua filiala.




               Noul cerc intelectual va furniza Convorbirilor

material stiintific din plin (istoriografie, filologie, filozofie,

estetica, folcloristica dar si economie politica sau studii

juridice),dar din paginile revistei lipseste marea literatura

care o consacrase.

         Cei mai multi scriitori ai Junimii incetasera sa scrie:

Eminescu era bolnav si nu mai daduse dupa 1883 nimic

semnificativ; Creanga,din ce in ce mai slabit de crizele

epileptice nu poate raspunde cererilor insistente de texte noi

ce veneau la redactie; Caragiale se abtine de la scris dupa

                                43
esecul comediei D’ ale carnavalului si va reveni abia spre

sfarsitul deceniului.Despre o noua generatie de scriitori nu

putea fi vorba.

     Pe cat de greu de stabilit data nasterii acestui fenomen

cultural, pe atat de dificila este si sarcina de a preciza cand s-

a incheiat.

Maiorescu tine cu orice pret sa faca scoala si in acest scop

atrage   noi   generatii   de   intelectuali   in   sfera   sa   de

influenta,dorind sa formeze o noua Junime., insa Negruzzi

ia decizia la 1 ianuarie 1895 sa se retraga de la conducerea

revistei, lasand-o pe mana tinerilor,care ii vor schimba

radical orientarea. Acesta este practic inceputul sfarsitului,

caci fenomenul cultural junimist se incheiase.




                                44
Astfel se face ca spre sfarsitul secolului al XIX-lea, marii

scriitori ramasi in viata sau cei ridicati din noua generatie

devin ostili Junimii si Convorbirilor si ii descoperim

activand in alte publicatii ale epocii de cu totul alte orientari.

(Caragiale, Slavici, Cosbuc, Delavrancea, Vlahuta).




                               45
§ Scriitorii paşoptişti



      Programul Daciei literare a avut un mare impact

asupra creaţiei literare din epocă, declanşând un proces de

îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia    de racordare

necesară la curentele literare europene , păstrând însă un

specific autohton ce se constituie într-o abordare creatoare a

unor teme şi motive de largă circulaţie.

Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul

romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu

particularităţile curentului naţional- popular de la revista

Dacia literară.

                             46
Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi

motive romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie

pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura -

coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura

populară    şi   mitologiile   orientale.   Fantezia   creatoare,

libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi

contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.




 Scriitorii paşoptişti:



*Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod

Viteazul”, “descrierea religios inspăimântată a unei Românii

de o măreţie sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “

câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate

lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “ anii cei mai avuţi în

fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”,
                               47
Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod , ci,

de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi

locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte

mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă

însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului;

marele     revoluţionar   paşoptist   doreşte    să    insufle

contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de

unitate naţională , ci şi sentimente profunde de preţuire a

frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar

dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire

străină;



*Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”,

“destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul

Cornea);




                             48
*Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de

roman, “Tainele inimii”;



*Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii

despre personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către

Vasile Alecsandri”;



*Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în

1846, balada “Mioriţa” pe care i-o trimite spre publicare lui

Vasile Alecsandri;



*Dimitrie    Bolintineanu     scrie    ”Legende      istorice”,

arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel Mare”, “Mircea cel

Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în

care cultivă imaginea eroului romantic desprins din cadrele

istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o amplă lucrare


                             49
de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia Mică,

Palestina, şi Egipt,

ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul

acestei inedite expierenţe romantice; scrie “Cântece şi

plângeri”, “Poesii vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat

in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş.a;




*Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice,

“Trecutul.La mănăstirea Dealului”,” Umbra lui Mircea. La

Cozia”, “Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La

Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;



*Vasile Alecsandri :

      “In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea

compatrioţilor săi, câtă s-a putut întrupa intr-o formă


                             50
poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi.

Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis;

iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai

mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a

pământului natal şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când

societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi

Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii

şi drame; când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa

în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza

poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);




                             51
*Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie

poezia “Un răsunet”, care l-a făcut celebru, devenită astăzi

imnul naţional al României.




   Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi

oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, a

determinat   începutul    modernităţii   noastre    culturale,   o

perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.




                               52
§ Poezia paşoptistă –» Specii cultivate



            Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a

însemnat inceputul poeziei noastre romantice. Poezia

paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti.

          Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor

formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie”

din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că

este o poezie socială, adaptată la momentul istoric si chiar

politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau

                              53
sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirma cu

putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale,

populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin

acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului,

teme            predilecte                ale             poeţilor.

    Ceea     ce   îi    uneşte      pe      scriitorii     paşoptişti        este

militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în

adevarate      manifeste      pentru            împlinirea       unităţii     şi

independenţii     naţionale,        pentru         dreptate       socială.




             Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă,

grandilocventă,        cu    exprimare          directă      a    ideilor     şi

sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat

înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi

precum      iubirea,    destinul,        fericirea,      moartea      etc.    se


                                    54
completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie, cu

motivul conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al

ruinelor,al     mormintelor,            al   revoluţiei        etc.

    Satirizarea    viciilor    orânduirii    feudale      şi   evocarea

realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii

paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile

societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile

manifestate                   în              epocă.

    Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin

cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura

lumii, alături de revenirea spre valorile morale şi artistice ale

spiritualităţii româneşti.         Scriitorii devin conştienţi că

literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar

prin valorificarea specificului nostru naţional, a surselor

tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria

naţională.


                                   55
Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor

paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul

cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de

specii                       literare.

     Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al

poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma ataşamentului la

valorile poporului,ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti

(Gh. Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de

Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a elogiului

realizărilor poporului (Gh. Asachi, La         introducerea

limbii naţionale în publică învăţătură, C.Bolliac, La

cea întâi corabie românească), a prezentării trecutului

ca model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui

Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O noapte pe
                             56
ruinele                       Târgoviştei).

    Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă

balada, o împletire de elemente epice, lirice şi dramatice,

poate cea mai complexă specie a a momentului, în care,

sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale,

poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios ( D.Bolintineanu,

Muma       lui    Ştefan   cel    Mare,Gh.Asachi,Dochia       şi

Traian).


            Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii

contemporane,       sub forma satirei      ( Gh. Alexandrescu,

Satira.Duhului meu,           Gh. Asachi, Soţie de modă)      şi

a fabulei (Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh.

Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-Rădulescu, Cumătria

cioarei,         când   s-a      numit     privighetoare).

    Iau avânt lirica filozofică ( I.Heliade-Rădulescu,

                                 57
Visul, D.Bolintineanu, Scopul omului), cea religioasă

(   I.Heliade    Rădulescu,     Cântarea      dimineţii,   Gr.

Alexandrescu, Candela) şi cea erotică ( Gh. Asachi,

Dorul, Gr. Alexandrescu,Aşteptarea, D.Bolintineanu, O

fată       tânără         pe          patul     morţii).

Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al conştiinţei colective,

aşa cum se observă în poezia “Un răsunet” a lui Andrei

Mureşanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.

Al. Russo inaugurează în literatura română poemul în proză.

Acesta se adreseaza generaţiei sale, pentru a atrage atenţia

asupra meleagurilor patriei, asociând frumuseţile naturii

mărturiilor unei istorii străvechi.

Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, şi

pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline

de nelinişte, zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii şi-



                               58
au ales drept modalitate de expresie artistică legenda – specie

literară plină de patos şi de evocare.



       Legendele lui I. Neculce (publicate în “O samă de

cuvinte”), reprezintă punctul de pornire a numeroaselor

lucrări ce aparţin epocii şi tematicii paşoptiste.Legendele lui

V. Alecsandri, ca şi cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau în

mod vădit sentimentul naţional şi, concomitent, purtau

pecetea unei creaţii artistice, la baza căreia stau studierea şi

valorificarea istoriei,si a folclorului.

    Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri, prin

“Iorgu de la Sadagura”, scriitorul ironizând tendinţa de a

imita Occidentul în ciclul            “Chiritelor”, în care micul

provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe

Caragiale, sau prin “Despot-Vodă”, o dramă istorică. In

general, încercările „dramatice” ale epocii (multe dintre ele


                                 59
rămase nepublicate, dar şi cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon,

C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al.

Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar şi cele ale lui D.

Bolintineanu etc.) sunt putţin valoroase din punct de vedere

artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria constituirii

acestui gen în literatura română şi au meritul de a fi

veritabile documente şi mărturii ale vremurilor trecute.

         Observăm astfel că poezia paşoptistă cultivă specii

lirice şi epice. În unele opere se îmbină trăsături ale mai

multor specii.




        Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, Înserare,

Ruinurile Tărgoviştii, Vasile Alecsandri, Pasteluri),

idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova,

Păstorul întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe

patul   morţii,   Vasile   Alecsandri,   Steluţa),   meditaţia

                              60
(Grigore Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La

Cozia, Anul 1848,     Ion Heliade-Rădulescu, Visul,   O

noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile

Cârlova, Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă

ostaşilor   romani,     Hora     Unirii,   Deşteptarea

României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi

epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului meu,

Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu).

     Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion

Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada istorică (Dimitrie

Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii),

poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan,

căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda

ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru

Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu, Fabule), snoava

                           61
în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion

Heliade-Rădulescu,       Anatolida,       Mihaida,        Dimitrie

Bolintineanu, Traianida).




      Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia începuturilor şi,

poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe

domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură.

   Paşoptismul literar s-a manifestat într-o juxtapunere de

curente literare, directii estetice si stiluri, coexistând laolaltă

elemente iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism,

realism, mesianism utopic şi naţional, toate in formele

romantismului, ce începuse deja a se afirma ca un curent

literar modern, în descendenţa celui francez.

Faptul că literatura româna a păşit pe calea „europenizării”

cu întârziere a exercitat o influenţă vădită asupra ritmului de

                                62
dezvoltare     şi    asupra   căutărilor     ei   ideatico-artistice.

Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de sincronizare la

toate nivelurile cu ţările dezvoltate din punct de vedere

economic şi cultural constituie caracteristica principală a

paşoptismului.

     Invăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţele cunosc o

dezvoltare fără precedent.Iau fiinţă societăţi culturale şi

ştiinţifice, ,creşte numărul revistelor şi al altor periodice,al

cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor,

se     organizează    biblioteci    de   literatură   beletristică,se

infiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe

tradiţia populară, ia amploare mişcarea de culturalizare a

maselor.




                                   63
Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi

democratică, naţională, educativă, ea având şi dificila

sarcină de a forma un public,

de   a-l    modela     conform      idealurilor   social-politice   ale

momentului.

            În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus

bătălia pentru o limbă unitară, cu conştiinţă clară că

existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii

naţionale.Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în

ortografie şi,pronunţându-se în problema neologismelor, au

adoptat       principiul    împrumutului      moderat,în      limitele

necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală.

Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter hibrid,

ecletic,dar     asta   nu    i -a    impiedicat   pe    scriitori   să

aspire,conform personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la




                                    64
totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un

sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.




IDEI PRINCIPALE



Definiţie
*Paşoptismul cuprinde perioada literară dintre 1840 si 1860,

perioadă care pentru literatura română înseamnă epoca de

modernizare,      de     afirmare    a   romantismului   şi   de

fundamentare a majorităţii speciilor.

*Debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor române de sub

dominaţie otomană

de începutul unei energizări economice şi al dobandirii

libertăţilor politice.

Afirmarea romantismului

In jurul anului 1848 romantismul este un curent la modă în
                                65
toată Europa, astfel încât el ajunge şi în ţările române sub o

formă moderată însă, fiind mai ale un curent cultural,

impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului

de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei

fiind deopotriva scriitori si revolutionari.

Reprezentanti

Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo,

Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D.

Bolintineanu, Nicolae Balcescu s.a.




Reviste
Un moment important pentru literatura romana a fost

aparitia revistelor:

*Curierul romanesc (8 aprilie 1829 si 19 aprilie 1848)-

Heliade Radulescu >in Muntenia



                               66
*Albina romaneasca (1 iunie 1829)-Gheorghe Asachi >in

Moldova

*Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) & Foaia

peentru minte, inima si literatura (2 iulie 1838-24

februarie 1865)

   Baritiu >in Transilvania

*Dacia literara (30 ian 1842)-Mihail Kogalniceanu

*Propasirea (9 ianuarie-29 octombrie 1844)-Kogalniceanu,

Alecsandri, Ion Ghica si Petre Bals)

*Convorbiri literare ( 1 martie 1867)

Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara

romaneasca,prin care se produce in cultura autohtona o

schimbare radicala de mentalitate

Fundarea speciilor

 Poezia paşoptista este cea care pune bazele liricii moderne

româneşti.

                              67
Speciile literare cultivate in aceasta perioadă reprezintă

receptarea aproape simultană a influenţelor clasice şi

romantice     din literatura europeană a vremii şi un

sincretism al metodei de creaţie ce se poate recunoste chiar in

opera    aceluiaşi   scriiitor.:elegia,     epopeea    istorică,

epopeea cosmogonică, epistola, odă, balada istorică,

balada fantastică, meditaţia, satira, fabula, comedia.



         In concluzie, putem spune ca literatura a avut

un rol deosebit de important fiind ca un aer diafan

ce   a    invaluit   secolul    natiunilor       cu   mireasma

modernizarii. Conceptul de literatura inclunzand

transmiterea         emotiilor            estetice,    trezirea



                               68
sentimentului       national,          educatia     morala,

mesianismul social.

       Totodata un rol deosebit l-au avut si scriitorii

prin    operele   lor     lasandu-si     amprenta   asupra

literaturii.

Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii glorioase

ce au starnit admiratie imnica de-alungul secolelor.




                        § Sfarsit §




  Componentii grupei:




                             69
Cojocariu Anca




Haidautu Patricia




Pascariu Benny




Sarban Cornelia–Anca




                       70

Más contenido relacionado

La actualidad más candente

Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiNoName0000
 
Pasoptism
PasoptismPasoptism
PasoptismBGZDTR
 
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaRolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
 
Studiu De Caz Ii Ic.
Studiu De Caz Ii Ic.Studiu De Caz Ii Ic.
Studiu De Caz Ii Ic.guest7a6dd
 
alina-pamfil-metodica-limba-romana-pdf
alina-pamfil-metodica-limba-romana-pdfalina-pamfil-metodica-limba-romana-pdf
alina-pamfil-metodica-limba-romana-pdfPetronela Balint
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandripaladish
 
Criticismul junimist1 (1)
Criticismul junimist1 (1)Criticismul junimist1 (1)
Criticismul junimist1 (1)KingHex1
 
scoala ardeleana
scoala ardeleanascoala ardeleana
scoala ardeleanaAgnes Iacob
 
Formarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istoriceFormarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istoriceUrsuletu Ucigas
 
Sursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbajSursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbajelena_amu
 
Alexandru lapusneanu caracterizare
Alexandru lapusneanu   caracterizareAlexandru lapusneanu   caracterizare
Alexandru lapusneanu caracterizaredaniella104
 

La actualidad más candente (20)

Criticismul junimist
Criticismul junimistCriticismul junimist
Criticismul junimist
 
Modernismul
Modernismul Modernismul
Modernismul
 
Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existenței
 
Limba maternă matineu
Limba maternă  matineuLimba maternă  matineu
Limba maternă matineu
 
Pasoptism
PasoptismPasoptism
Pasoptism
 
Cronicarii moldoveni
Cronicarii moldoveniCronicarii moldoveni
Cronicarii moldoveni
 
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaRolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
Studiu De Caz Ii Ic.
Studiu De Caz Ii Ic.Studiu De Caz Ii Ic.
Studiu De Caz Ii Ic.
 
Teoria literaturii
Teoria literaturiiTeoria literaturii
Teoria literaturii
 
alina-pamfil-metodica-limba-romana-pdf
alina-pamfil-metodica-limba-romana-pdfalina-pamfil-metodica-limba-romana-pdf
alina-pamfil-metodica-limba-romana-pdf
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandri
 
Stundiu De Caz V
Stundiu De Caz VStundiu De Caz V
Stundiu De Caz V
 
Criticismul junimist1 (1)
Criticismul junimist1 (1)Criticismul junimist1 (1)
Criticismul junimist1 (1)
 
scoala ardeleana
scoala ardeleanascoala ardeleana
scoala ardeleana
 
Formarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istoriceFormarea conştiinţei istorice
Formarea conştiinţei istorice
 
Sursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbajSursele comicului de limbaj
Sursele comicului de limbaj
 
Mihai eminescu
Mihai eminescuMihai eminescu
Mihai eminescu
 
Liviu rebreanu ion
Liviu rebreanu  ionLiviu rebreanu  ion
Liviu rebreanu ion
 
Alexandru lapusneanu caracterizare
Alexandru lapusneanu   caracterizareAlexandru lapusneanu   caracterizare
Alexandru lapusneanu caracterizare
 
Mihaieminescu Proiect
Mihaieminescu ProiectMihaieminescu Proiect
Mihaieminescu Proiect
 

Similar a Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista

Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02mariana4321
 
Evoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei româneEvoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei româneDumitru Maros
 
Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2Ana-maria Ungurean
 
Importanta marilor clasici
Importanta marilor clasiciImportanta marilor clasici
Importanta marilor clasiciBianca Pavel
 
Studiu de-caz-1232716046983522-1
Studiu de-caz-1232716046983522-1Studiu de-caz-1232716046983522-1
Studiu de-caz-1232716046983522-1predasorin22
 
Rolul literaturii
Rolul literaturiiRolul literaturii
Rolul literaturiiInna Ndreea
 
Rolul literaturii
Rolul literaturiiRolul literaturii
Rolul literaturiiInna Ndreea
 
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Oana Merfea
 
identitate nationala
identitate nationalaidentitate nationala
identitate nationalavioriben
 
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoanaRolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoanaRadu Nastase
 
Formarea constiintei istorice romana
Formarea constiintei istorice romanaFormarea constiintei istorice romana
Formarea constiintei istorice romanamarianmrn
 
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista Visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista VisterneanuoanaRolulliteraturiiinperioadapasoptista Visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista Visterneanuoanadelilahh13
 
Andreea Matei Proza istorica in spatiul romanesc
Andreea Matei Proza istorica in spatiul romanescAndreea Matei Proza istorica in spatiul romanesc
Andreea Matei Proza istorica in spatiul romanescAndreea-Olivia Matei
 

Similar a Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista (20)

Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
Studiudecazromana4 rolulliteraturiiinperioadapasoptista-091221065512-phpapp02
 
Evoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei româneEvoluția culturii limbei române
Evoluția culturii limbei române
 
Studiu De Caz
Studiu De CazStudiu De Caz
Studiu De Caz
 
Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2Studiu de-caz-1233163072134895-2
Studiu de-caz-1233163072134895-2
 
Clasicii
ClasiciiClasicii
Clasicii
 
Importanta marilor clasici
Importanta marilor clasiciImportanta marilor clasici
Importanta marilor clasici
 
Studiu De Caz
Studiu De CazStudiu De Caz
Studiu De Caz
 
Studiu De Caz
Studiu De CazStudiu De Caz
Studiu De Caz
 
Important
ImportantImportant
Important
 
Important
ImportantImportant
Important
 
Studiu de-caz-1232716046983522-1
Studiu de-caz-1232716046983522-1Studiu de-caz-1232716046983522-1
Studiu de-caz-1232716046983522-1
 
Rolul literaturii
Rolul literaturiiRolul literaturii
Rolul literaturii
 
Rolul literaturii
Rolul literaturiiRolul literaturii
Rolul literaturii
 
Studiu de caz 2
Studiu de caz 2Studiu de caz 2
Studiu de caz 2
 
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale
 
identitate nationala
identitate nationalaidentitate nationala
identitate nationala
 
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoanaRolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista visterneanuoana
 
Formarea constiintei istorice romana
Formarea constiintei istorice romanaFormarea constiintei istorice romana
Formarea constiintei istorice romana
 
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista Visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista VisterneanuoanaRolulliteraturiiinperioadapasoptista Visterneanuoana
Rolulliteraturiiinperioadapasoptista Visterneanuoana
 
Andreea Matei Proza istorica in spatiul romanesc
Andreea Matei Proza istorica in spatiul romanescAndreea Matei Proza istorica in spatiul romanesc
Andreea Matei Proza istorica in spatiul romanesc
 

Más de Angesha

Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Angesha
 
Incalzirea Globala
Incalzirea GlobalaIncalzirea Globala
Incalzirea GlobalaAngesha
 
Craciunul
CraciunulCraciunul
CraciunulAngesha
 
Drogurile
DrogurileDrogurile
DrogurileAngesha
 
Distrugerea Vietii Prin Poluarea
Distrugerea Vietii Prin PoluareaDistrugerea Vietii Prin Poluarea
Distrugerea Vietii Prin PoluareaAngesha
 
Green Is Good
Green Is GoodGreen Is Good
Green Is GoodAngesha
 
Chirita In Provintie
Chirita In ProvintieChirita In Provintie
Chirita In ProvintieAngesha
 
Vieux Paris
Vieux ParisVieux Paris
Vieux ParisAngesha
 
trois choses que j'aime a France
trois choses que j'aime a Francetrois choses que j'aime a France
trois choses que j'aime a FranceAngesha
 
Titu Maiorescu
Titu MaiorescuTitu Maiorescu
Titu MaiorescuAngesha
 
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelicaDiversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelicaAngesha
 
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaModele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaAngesha
 
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaModele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaAngesha
 
Proiect Formarea Constiintei Istorice
Proiect Formarea Constiintei IstoriceProiect Formarea Constiintei Istorice
Proiect Formarea Constiintei IstoriceAngesha
 
Regions De La France
Regions De La FranceRegions De La France
Regions De La FranceAngesha
 

Más de Angesha (20)

Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
 
Incalzirea Globala
Incalzirea GlobalaIncalzirea Globala
Incalzirea Globala
 
Craciunul
CraciunulCraciunul
Craciunul
 
Drogurile
DrogurileDrogurile
Drogurile
 
Distrugerea Vietii Prin Poluarea
Distrugerea Vietii Prin PoluareaDistrugerea Vietii Prin Poluarea
Distrugerea Vietii Prin Poluarea
 
Trees
TreesTrees
Trees
 
Paris
ParisParis
Paris
 
Green Is Good
Green Is GoodGreen Is Good
Green Is Good
 
Chirita In Provintie
Chirita In ProvintieChirita In Provintie
Chirita In Provintie
 
Chimie
ChimieChimie
Chimie
 
Vieux Paris
Vieux ParisVieux Paris
Vieux Paris
 
trois choses que j'aime a France
trois choses que j'aime a Francetrois choses que j'aime a France
trois choses que j'aime a France
 
Titu Maiorescu
Titu MaiorescuTitu Maiorescu
Titu Maiorescu
 
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelicaDiversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
Diversitate tematica, stilistica si de viziune în perioada interbelica
 
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaModele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
 
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaModele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
 
Proiect Formarea Constiintei Istorice
Proiect Formarea Constiintei IstoriceProiect Formarea Constiintei Istorice
Proiect Formarea Constiintei Istorice
 
Regions De La France
Regions De La FranceRegions De La France
Regions De La France
 
Queen
QueenQueen
Queen
 
L'Amour
L'AmourL'Amour
L'Amour
 

Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista

  • 1. Proiect Romana Grupa a IV-a Rolul literaturii in perioada pasoptista 1. INTRODUCERE: ●Premisa. Definirea problemei ; 2. CUPRINS: ●Definiţie ; ●Cadrul istoric-trecerea de la sec. al XVIII-lea la sec. al XIX-lea ; ●Pasoptismul romanesc § Literatura română în perioada paşoptistă- Romantismul ; § Reviste-“Curierul romanesc”,”Albina românească” “Dacia literară”, ş.a. § Junimea-“Convorbiri literare”; § Scriitorii paşoptişti; § Poezia paşoptistă (specii cultivate) ; 1
  • 2. 3. Incheiere. ●Concluzii privind rolul literaturii în perioada paşoptistă; 4. Idei principale. 1. INTRODUCERE: ●Premisa.Definirea problemei În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţările romane încep să se orienteze spre Occident. Redirecţionarea are două cauze importante: pe de o parte criza Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un context mai larg european, trezirea conştiinţei naţionale. 2
  • 3. Independenţa politică şi libertatea naţională devin coordonatele fundamentale ale acestei perioade. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne, iar prin opera scriitorilor se instaurează un nou climat literar si o nouă stare de spirit. Funcţia literaturii nu mai rămane doar aceea de a răspandi cultura, de a “lumina”. Conceptul de literatură include acum noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice, trezirea sentimentului national, educaţia morală, mesianismul social. 2. CUPRINS: Descrierea si analiza cazului. 3
  • 4. ●Definiţie ; Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei naţionale în toate provinciile romaneşti, perioadă fixată cu aproximaţie între 1830-1860 delimitează o epocă distinctă în evoluţia istorică a literaturii romane, numită în mod curent epoca paşoptistă. Perioada paşoptistă este o epocă de afirmare a literaturii naţionale. Perioada se caracterizează printr-o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi naţională, de militare pentru realizarea Unirii. Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se 4
  • 5. desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi jumătate. ● Trecerea, in evolutia istorica romaneasca, de la secolul luminilor (al XVIII –lea) la secolul natiunilor (al XIX-lea) Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul dezvoltării literaturii manifestă întodeauna o autonomie relativă, el nereproducând mecanic etapele dezvoltării social-politice, totuşi o caracteristică din cele mai izbitoare al epocii paşoptiste o constituie legătura dintre activitatea de creaţie şi desfăşurările concrete ale istoriei. Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca într-o dilemă ce va deveni cu timpul obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între Orient şi Occident, în tendinţele manifeste de modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă de societăţile 5
  • 6. moderne ale Europei. Câteva secole de dominaţie otomană, acutizată de peste o sută de ani de fanariotism, situau spiritul public românesc într-o inerţie balcanică şi feudală, de care cu greu se putea elibera. Titu Maiorescu considera că, pana la 1820, lumea românească era cufundată în “barbaria orientală”, fiind trezită ”din letargia ei” de ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în toată Europa şi orientată treptat către cultura şi civilizaţia occidentală. Descoperirea Occidentului este un proces ce se derulează cu rapiditate, semnificativă în acest sens fiind scrierea lui Dinicu Golescu(1777-1830), “Insemnare a călătoriei mele” care consemnează de fapt trei călătorii în timpul cărora vizitează Transilvania, Banatul, Ungaria, Austria, nordul Italiei, provincii din Germania şi Elveţia. Textul lui Dinicu Golescu este al unui inocent care descoperă 6
  • 7. cu uimire o lume cu totul diferită de a lui, asimilată însă comparativ, în termenii cunoscuţi de acasă.”Toate înfăţişările de civilizaţie îl încântă, făcându-l totdeodată să ofteze asupra înapoierii Valahiei” (G. Călinescu). Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în planul succesiunii generaţiilor, trecerea de la boierii vetuşti cu işlic şi şalvari la tinerii bonjurişti care se întorc de la studii din străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc ideile revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării societăţii româneşti şi ale constituirii statului român modern. Un val de înnoire se constată însă mai întai după tratatul ruso-turc de la Adrianopole din anul 1829 după care Ţările Române se află, pană în 1834, sub administraţia rusească a generalului Kisseleff, care elaborează Regulamentul Organic, o primă constituţie ce acţiona unitar în ambele principate Române. 7
  • 8. În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din Iaşi intră ofiţerii ruşi, cei mai mulţi din partea occidentală a Imperiului Ţarist, de la Sankt Petersburg, vorbitori de limbă franceză, deveniţi astfel mesagerii unui europenism suigeneris şi ai unui modernism avant’ la lettre , afişat cu ostentaţie de localnici, în special de personajele feminine ale epocii. Apar acum, în limba română, elementele de jargon şi, odată cu aceste tendinţe, creaţiile dramatice cu caracter satiric, “Comodia vremii” sau „Franţuzitele”(1833), de Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul Chiriţelor al lui Vasile Alecsandri. În acest cadru istoric, în literatura română se constată un efort de recuperare a unei întarzieri din ce în ce mai vizibile faţă de sensibilitatea europeană, ceea ce a adus la receptarea aproape simultană a influenţelor clasice, 8
  • 9. iluministe şi romantice, într-un sincretism constatat de multe ori în opera aceluiaşi scriitor. O direcţie clasică în literatura română cuprinde ultimile decenii ale secolului al XVIII-lea , pană către 1830, incluzând creaţia literară cea mai însemnată a Şcolii Ardelene, “Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din Principate: Văcăreştii, Costache Conachi, Barbu Paris Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie se încadrează în ceea ce se mai numeşte şi “micul clasicism”-expresie a recuperării influenţelor clasicismului în literatura română. Intelectualii vremii, îndeosebi cei din Transilvania, crescuţi în cultul pentru latinism, se orientează către literatura clasică latină, către poezia idilică, prin traduceri din Vergiliu –“Bucolicele”, „Georgicele”, „Eneida”, sau din „Metamorfozele” lui Ovidiu: 9
  • 10. * Samuil Micu, V.Aron şi Ion Alexi traduc sau adaptează texte din anticii Esop si Xenofon sau din clasicii Marmontel, Klopstok, Mademoiselle de Scudery. * Poeţii din Molova şi din Ţara Romanească, Văcăreştii, Gheorghe Asachi, se orientează către literatura anacreontică, a fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi Vergiliu, dar şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto, Petrarca, Metastasio. *Văcăreştii, Mumuleanu, Conachi, scrie, astfel, poezie erotică inspirată din Anacreon şi neoanacreontici, ode şi imnuri patriotice cu motive din mitologie. * Primele spectacole teatrale în limba română abordează piese clasice cu temă pastorală, cum este “Mirtil şi Hloe”, de Gessner şi Florian, prezentată de Gheorghe Asachi şa Iaşi în anul 1816. 10
  • 11. In evoluţia literaturii există întotdeauna legături de continuitate şi „cu cât scriitorul este mai mare, cu atât legăturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adânci” .Astfel, între literatura paşoptistă şi cea anterioară şi posterioară există o unitate indisolubilă. Aşadar, principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Trecerea de la o epocă la alta se săvârşeşte adesea pritr-o mişcare de pendul, ca şi cum conţinutul de exprimat nu ar mai încăpea în formele artistice existente si ar impune descoperirea unor modalităţi de a scrie diametral opus. În această încercare de renovare radicală unii au vazut o 11
  • 12. manifestare de ordin psihologic, dorinţa intimă a artisului de a birui inerţia şi a se diferenţia prin originalitate. Paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă epoca de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor. ● Afirmarea romantismului Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa care a durat mare parte din secolul XIX.A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic. 12
  • 13. Romantismul pătrunde în literatura română după 1830, cu oarecare întârziere, prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată. Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, poeţi ce oscilează între romantism şi clasicism. Romantismul, în ţara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada paşoptistă nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime, ea este o literatură angajată, pusă în slujba idealului naţional. 13
  • 14. Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară, cu un program bine definit, care ridică literatura noastră de la încercările minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al lui Eminescu. Este o reacţie la imobilismul si schematismul clasicist, presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi cuprinde destul de repede intreaga Europă. Multe din motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de scriitorii români: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile, titanismul, natura, geniul, ierarhia divină. Romantismul se traduce prin ironie, prin satiră, prin demonism, promovând meditaţia, nuvela şi romanul istoric, epopeea sociogonică. Romantismul românesc s-a înfăţişat , în general, în două ipostaze: una plină de tumult, patetică şi declamatoare 14
  • 15. în Muntenia, alta mai senină şi mai temperată în Moldova. Caracteristice îi sunt angajarea in istorie si descoperirea folclorului. Ca primă generaţie a literaturii noastre moderne, scriitorii paşoptisti au intrat in conştiinţa românească drept oamenii începutului de drum. Reprezentanţii romantismului de acum dau operei lor un pronunţat caracter militant ei fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari. Ideologia literara:articole programatice si de doctrina-REVISTE § Curierul romanesc Articolele programatice ale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o importanţă majoră, 15
  • 16. pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor fundamentale ale epocii. În Principatele Române, pe la finele secolului XVIII şi în primii ani ai secolului XIX, începuse să pătrundă diferite ziare străine, mai ales franceze, germane şi greceşti. Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile despre întâmplările din ţară şi din străinătate se simţise de mult. Cel dintai care a schitat un program teoretic avand ca scop modernizarea literaturii romane a fost Ion Heliade Radulescu. El este fondatorul Curierului romanesc , revista in limba romana, aparuta pe 8 aprilie 1829. Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu, comandantul armatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea 16
  • 17. apariţiei gazetei.Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune bazele presei româneşti. Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare din ţară; îşi face o datorie să reproducă din confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi, ştiri politice, culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: "Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară". În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii”. În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc. În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale, G. Baronzi, 17
  • 18. Ion Catina, I. Genilie ş.a. unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare. Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română, mai ales în Valahia. Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe sexe" (1836). În Curier se naşte critica literară în literatura română. Ea se înfăţişează prin mici notiţe, în care se apreciază valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile lor în diferite broşuri. Prin Curierul romanesc, Heliade se formează încet, încet. 18
  • 19. Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi literare se răspândesc în public. El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce socotea la început că are foaia sa, el o vede acum cu un rol mare. Aceasta o spune în no. 93 din anul 1842: "Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice vestitoare a aşezămintelor celor noi şi progresive ce am dobândit; limba ei a crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător ajutor la istoria literaturii noastre". Asadar,inceputurile presei romanesti se datoreaza unei personalitati curioase, precursor cu pusee de talent adevarat: Ion Heliade Radulescu. Marea influenta pe care el a avut-o asupra scriitorilor epocii s-a exercitat mai ales prin articolele sale teoretice 19
  • 20. publicate in ziarul Curierul romanesc, prin care autorul a indemnat in primul rand la scris si mai putin la spirit critic. Datorita insa atmosferei create de indemnurile sale a fost posibil debutul, intre 1830 si 1840 a unei intregi generatii, din care s-au remarcat Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac. 20
  • 21. § Albina românească Albina românească a fost o gazetă politico-literară, editată de Gheorghe Asachi la Iaşi. Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837 suplimentul literar “Alăuta românească”, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu. Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in limba franceză, Albina Românească este primul ziar în limba română din Moldova, care alături de Curierul Românesc redactat de I. Heliade Rădulescu, la Bucureşti, si de Gazeta de Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov pune bazele presei periodice româneşti. 21
  • 22. § Dacia literară Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista “Dacia literara” a simbolizat un nou inceput pentru literatura romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-o perioada in care putinele publicatii existente prezentau preponderente fapte politice, “Dacia literara” a fost, prin caracterul sau pata de culoare in presa romaneasca. 22
  • 23. "Dacia literară" continuă idei valoroase promovate nu cu mulţi ani înainte de reviste din toate cele trei provincii românesti: "Curierul românesc" (aparut in 1829), al lui Ion Heliade Rădulescu, in Muntenia, "Albina românească" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru minte, inimă şi literatură" (1838), a lui Bariţiu, in Transilvania. Publicata la 30 ianuarie 1840 revista marcheaza un punct de cotitura in literatura romaneasca in care redactorul responsabil al revistei isi fixeaza ca obiectiv exclusiv literatura fara a parasi insa telurile politice si nationale pe care mersesera predecesorii sai. 23
  • 24. In Introductie, articol aparut in primul numar al revistei sunt prezentate realitatile vremii in privinta publicatiilor nationale. Sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei de pana atunci, aducandu-se in discutie si celelalte ziare nationale, care includeau prea mult politica fara sa puna accentul necesar pe literatura. Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se angajeaza sa publice doar lucrari literare originale din toate provinciile romanesti, pentru a fi un repertoriu general al literaturii romanesti. Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al revistei traseaza directiile pe care ar trebui sa se dezvolte literatura autentica sugerand posibilele surse de inspirtatii in maniera romantica: istoria nationala, natura si obiceiurile, 24
  • 25. traditiile noastre; stabileste tinta redactiei, cat si rostul criticii care se va practica: ” Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana” , iar obiectivul era acela de a oferi tarii “o limba si o literatura nationala” . Odata cu articolul program al lui Kogalniceanu, a aparut un nou punct de vedere asupra literaturii: multi dintre scriitorii vremii s-au decis sa urmeze sfaturile date de Kogalniceanu in articolul program, ei elaborand teme specifice istoriei poporului nostru sau inspirandu-se din frumusetile naturii. Epoca literara generata de aparitia “Daciei literare”, perioada pasoptista, este caracterizata printr-un proces de 25
  • 26. efervescenta creatoare prin receptarea aproape simultana a influentelor clasice si romantice din literatura europeana a vremii, si un sincretism al metodei de creatie ce se poate recunoaste chiar in opera aceluiasi scriitor. Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa literatura romana si a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi nationale. 26
  • 27. § Propăşirea Revista săptămânală de cultură, apărută la Iaşi intre 9 ianuarie si 29 octombrie 1844, sub redacţia lui Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica si Petre Balş. Primul număr, în care se publică articolul-program, este interzis de cenzură, de aceea revista continuă să apară sub titlul „Foaie ştiinţifică şi literară”. Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe plan literar si cultural, venind in sprijinul militantismului revolutionar al epocii. Articolul - program subliniază ideea unei reviste care trebuie să se ocupe mai puţin de treburile politice ”dinafară şi dinăutru” şi mai mult de „adevăratele materiale si intelectuale a romanilor”, care să limiteze ca şi „Dacia literară”, mania traducerilor, „izgonind orice traduceri din 27
  • 28. scrieri străine, care neavând niciun interes pozitiv pentru noi nu ne pot imbogăţi literatura”. În revistă vor fi promovate numai „compuneri originale românesti”, stiintifice si indeosebi literare „tot felul de articole originale, proza si poezie, viata celor mai cunoscuţi autori, traduceri si extrase din cărţile publicate in ţări străine, dar al căror subiect se atinge de noi priviri asupra limbii, bucăti umoristice si, in sfarsit, critica si instiintarea tuturor scrierilor noi româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a revistei este”îndemnul si răspandirea cunoştinţilor şi literaturii naţionale”. 28
  • 29. § Junimea si Convorbiri literare 29
  • 30. Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara româneasca, prin care se produce in cultura autohtona o schimbare radicala de mentalitate. Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi, in iarna anului 1864, din initiativa unor tineri carturari (Petre P.Carp,Vasile Pogor,Teodor Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generatie, stransi in jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp de la intoarcerea lor de la studii din strainatate. Programul Societatii Junimea : Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in mai multe etape. 1. Cea dintai, ”etapa ieseana”, este cuprinsa anii 1863 (anul intemeierii) si 1874(anul in care Titu Maiorescu se muta la Bucuresti). 30
  • 31. In anul 1864, Societatea Junimea adopta un program prin care isi stabilea principiile ce ii vor calauzi activitatea culturala: • orientarea literaturii spre specificul national; • promovarea specificitatiii esteticului; sustinerea principiului de autonomie a artei (arta pentru arta); promovarea “valorii estetice” ; • organizarea, la Iasi, a unei serii de prelegeri publice (“prelectiuni populare”); • organizarea, cu regularitate, in casa lui Vasile Pogor, a unor lecturi din opere autohtone, productii originale ale junimistilor, urmate de discutii; 31
  • 32. achizitionarea unei tipografii, cu ajutorul careia sa se tipareasca manuale scolare, carti de stiinta, literatura si mai ales, editii stintifice,”cu note explicative si index”,ale tuturor cronicarilor si istoriografilor romani; • abordarea problemelor limbii si ale ortograiei, combatand tendinta latinizanta de promovare a ortografiei etimologice; • alcatuirea unei antologii cu cele mai valoroase poezii autohtone, de la poetii Vacaresti pana la Vasile Alecsandri. Societatea Junimea discuta si o multitudine de probleme filozofice, juridice si sociale, polemizand cu multi dintre contemporani. Societatea isi creeaza puternice adversitati, deoarece contemporanii dezaprobau tendinta membrilor societatii de a pune in discutie toate aspectele culturale ale vremii si de a le critica foarte sever. 32
  • 33. Din aceste polemici se naste un program general al Junimii, constand in combaterea “directiei de astazi din cultura romana”si afirmarea necesitatii unei directii noi”, adica a unor schimbari profunde in toate planurile culturii; combaterea formelor fara fond, respingerea elemtelor de impostura si artificialitate rezultate din procesul de import grabit al tiparelor civilizatiilor occidentale. 2. A doua etapa din existenta Junimii se situeaza intre anii 1874-1885. Dupa mutarea lui Titu Maiorescu la Bucuresti, sedintele Junimii se tin la Iasi, cat si la Bucuresti, in locuinta lui Titu Maiorescu.In 1885, societatea se muta in capitala,o data cu plecarea din Iasi a celor mai multi dintre junimisti. In aceasta etapa, principala activitate a Junimii a fost lectura operelor originale. 33
  • 34. Atractia exercitata de cenaclul junimist era atat de mare, incat veneau sa citeasca multi dintre scriitorii de valoare ai vremii. Astfel, Alecsandri citeste Fantana Blanduziei, Despot-Voda si Ovidiu, Caragiale O noapte furtunoasa, Eminescu citeste cele mai mlte dintre poeziile sale, iar Alexandru Macedonski este prezent cu poemul Noapte de decemvrie. Alaturi de literati, la sedintele Societatii Junimea au participat numerosi lingvisti, istorici, savanti din diferite domenii, discutand problemele majore ale culturii si stiintei. Prin intreaga sa activitate, Societatea Junimea a fost considerata cel mai de seama cenaclu si cea mai importanta societate culturala din istoria literaturii romane. Trasaturile junimismului 34
  • 35. Societatea Junimea si revista Convorbiri literare au creat un anumit mod de a intelege cultura, fenomenul primind, in ansamblu, numele de spirit junimist. Sintetizate de Tudor Vianu, trasaturile caracteristice ale acestui spirit au fost umatoarele: 1) Inclinatia spre filozofie. Intelectualii foarte cultivati, toti junimistii au fost oameni cu o pregatire filozofica, la curent cu evolutia stiintei si a literaturii. 2) Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat modul de a vorbi in public al generatiei anterioare, care contribuie la crearea unei frazeologii demagogice. 3) Cuvantarile junimistilor se caracterizeaza printr-un sever control al expresiei. Ei creeaza un nou stil oratoric, caracterizat prin rigurozitate si laconism. 4) Clasicismul. Junimistii au incurajat promovarea literaturii clasice, intelegand prin aceasta atat literatura ce apartinea 35
  • 36. curentului clasic propriu-zis, cat si operele contemporane ce intruneau prin valoarea lor artistica elementele clasice. 5) Ironia. Junimistii cultivau umorul si ironia. Ei aveau convingerea ca nu se poate construi nimic pe o baza noua fara a distruge mai intai, cu ajutorul ironiei, prejudecatile si ideile gresite. Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu a fost”betia de cuvinte”. 6) Spiritul critic. Junimistii au fost partizanii spiritului critic in cultura, adica ai acelei atitudini care nu admite nimic decat sub rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice. In studiul intitulat In contra directiei de astazi in cultura romana ,Titu Maiorescu a facut observatia ca, de la 1821 incoace, dezvoltarea tarii s-a realizat prin preluarea de la alte civilizatii europene a unor “forme”(adica a unor institutii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde “fondului”, adica spiritului traditional, 36
  • 37. felului de viata de la noi. Observatia maioresciana a devenit celebra sub numele”forme fara fond”. § Convorbiri literare Revista Convorbiri literare, aparuta la 1 martie 1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi, in paginile careia s-au publicat in timp cele mai multe dintre operele marilor clasici: Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine curand dupa aparitie cea mai importanta publicatie a epocii. Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp de 28 de ani. Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16 pagini, intr-un tiraj de 300 de exemplare.Prin comparatie cu programul coerent pe care il formulase cu decenii in urma 37
  • 38. Dacia literara, care debutase cu o rubricatie fixa si o politica si culturala bine definita de la primul numar,Convorbirile puteau trece drept o initiativa modesta, amatorista chiar.Revista nu este exclusiv literara.Ea acorda un spatiu important studiilor stiintifice si general culturale, inscriindu-se in curentul epocii. Primii autori de literatura publicati de revista se numarau Iacob si Leon Negruzzi, M. Cornea, Scarlat Capsa, Th.Serbanescu , V.Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei catalogabili in a doua linie valorica. Primul succes remarcabil este cooptarea lui Alecsandri, care isi publica incepand cu nr.20, Canticele comice. Rar, revista gazduieste si unele recenzii semnate de Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu. 38
  • 39. Mai tarziu, revista junimista are sansa sa publice cele mai remarcabile productii literare ale momentului: in 1868 Alecsandri incredinteaza colegilor sai Pastelurile, iar in 1872- poemul istoric, Dumbrava Rosie. Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu Venere si Madona(nr4), Epigonii(nr 12), apoi in 1871(nr1) Mortua est. Aceste trei poeme ii furnizau lui Maiorescu argumentele inscrierii poetului debutant in directia semnalata in 1872. Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat de timpuriu, pe ardeleanul Ioan Slavici,care isi publica aici povestile si basmele populare, apoi nuvelistica exemplara: Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii(1880). Revista publica nuvela lui Eminescu-Sarmanul Dionis, apoi Fat- Frumos din tei. Directia noua a prozei romanesti 39
  • 40. (anticipata de Maiorescu din1872) este spectaculos ilustrata in paginile revistei care publica jurnalul lui Alecsandri- Calatorie in Africa si apoi povestile, nuvelele si Amintirile lui Creanga. Nu trebuie omise nici Scrisorile Catre V.Alecsandri ale printului Ghica. Dramaturgia este stralucit ilustrata de Convorbiri, prin publicarea integrala a pieselor caragialiene,incepand cu O Noapte furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale tarzii ale lui Alecsandri: Sanziana si Pepelea(1883), Fantana Blanduziei(1884), Ovidiu(1885). Nu lipsesc din revista traducerile din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius, Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe, Byron, Baudelaire si multi altii) si nici literatura populara. Bine reprezentate sunt si lucrarile de orientare stiintifica, cele mai spectaculoase interventii fiind disputele 40
  • 41. filologice prilejduite de reforma ortografica. Maiorescu le inaugurase prin studiul sau Despre scrierea limbii romane. Revista mai gazduieste Critica ortografiei d-lui Cipariu, urmat apoi de o intreaga serie de studii maioresciene. Dar mentorul Junimii nu adus singur aceasta batalie extrem de importanta pentru dezvoltarea viitoare a limbii romanesti.A tinut sa i se alature filologul Vasile Burla, cu niste Observari polemice asupra gramaticei limbei romane de Tim Cipariu, urmate de un protest Contra ortografiei impusescoalelor romane din Moldova de Ministerul Instructiunii Publice. Dintre filologi, se mai remarca studiile lui A.Lambrior, Limba romana veche si noua,Observari asupra Ortografiei romane,Cuvinte de reverenta la romani si Idreptariu. 41
  • 42. Cu o astfel de reprezentare, sectiunea filologica a Junimii, a reusit sa creeze cadrul cel mai propice aparitiei unei noi generatii de cercetatori, care vor asigura longevitatea acestor preocupari in paginile Convorbirilor. Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil Puscariu, Ov.Densusianu. Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt stimulate discutii pe teme istoriografice, preocupari care au creat premisele aparitiei in cercul junimist si implicit in paginile Convorbirilor a unei generatii de istorici, intre care Xenopol si apoi N.Iorga. Revista Convorbiri literare, in perioada cat a functionat la Iasi (1867-1885) a fost o tribuna fara precedent a spiritului novator al epocii.Desi amenintata in repetate randuri de influentele activitatii politice a membrilor 42
  • 43. Junimii, ea a reusit sa ramana o publicatie literara si stiintifica. Numit profesor la Universitatea Bucuresti in 1885, Iacob Negruzzi ia cu el si Convorbirile, mutare ce avea sa consolideze si mai mult noua filiala. Noul cerc intelectual va furniza Convorbirilor material stiintific din plin (istoriografie, filologie, filozofie, estetica, folcloristica dar si economie politica sau studii juridice),dar din paginile revistei lipseste marea literatura care o consacrase. Cei mai multi scriitori ai Junimii incetasera sa scrie: Eminescu era bolnav si nu mai daduse dupa 1883 nimic semnificativ; Creanga,din ce in ce mai slabit de crizele epileptice nu poate raspunde cererilor insistente de texte noi ce veneau la redactie; Caragiale se abtine de la scris dupa 43
  • 44. esecul comediei D’ ale carnavalului si va reveni abia spre sfarsitul deceniului.Despre o noua generatie de scriitori nu putea fi vorba. Pe cat de greu de stabilit data nasterii acestui fenomen cultural, pe atat de dificila este si sarcina de a preciza cand s- a incheiat. Maiorescu tine cu orice pret sa faca scoala si in acest scop atrage noi generatii de intelectuali in sfera sa de influenta,dorind sa formeze o noua Junime., insa Negruzzi ia decizia la 1 ianuarie 1895 sa se retraga de la conducerea revistei, lasand-o pe mana tinerilor,care ii vor schimba radical orientarea. Acesta este practic inceputul sfarsitului, caci fenomenul cultural junimist se incheiase. 44
  • 45. Astfel se face ca spre sfarsitul secolului al XIX-lea, marii scriitori ramasi in viata sau cei ridicati din noua generatie devin ostili Junimii si Convorbirilor si ii descoperim activand in alte publicatii ale epocii de cu totul alte orientari. (Caragiale, Slavici, Cosbuc, Delavrancea, Vlahuta). 45
  • 46. § Scriitorii paşoptişti Programul Daciei literare a avut un mare impact asupra creaţiei literare din epocă, declanşând un proces de îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară la curentele literare europene , păstrând însă un specific autohton ce se constituie într-o abordare creatoare a unor teme şi motive de largă circulaţie. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional- popular de la revista Dacia literară. 46
  • 47. Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti. Scriitorii paşoptişti: *Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, “descrierea religios inspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “ câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care cuprind însă “ anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către patrie”, 47
  • 48. Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod , ci, de câte ori are prilejul, descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele, cu alte cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului; marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de unitate naţională , ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină; *Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru Lăpuşneanul”, “destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul Cornea); 48
  • 49. *Mihail Kogălniceanu publică, în 1849, un prim capitol de roman, “Tainele inimii”; *Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline de informaţii despre personajele şi epoca respectivă, scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”; *Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege, în 1846, balada “Mioriţa” pe care i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri; *Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”, arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă imaginea eroului romantic desprins din cadrele istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o amplă lucrare 49
  • 50. de sinteză a trecutului istoric, călătoreşte prin Asia Mică, Palestina, şi Egipt, ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul acestei inedite expierenţe romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş.a; *Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice, “Trecutul.La mănăstirea Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”, “Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor; *Vasile Alecsandri : “In Alecsandri vibrează toată inima, toată mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut întrupa intr-o formă 50
  • 51. poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis; iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi el l-a întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă, scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei.” (Titu Maiorescu,1886); 51
  • 52. *Andrei Mureşanu , originar din Bistriţa transilvană scrie poezia “Un răsunet”, care l-a făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al României. Afirmarea acestei generaţii de scriitori, gazetari, istorici şi oameni politici, numită de posteritate generaţia paşoptistă, a determinat începutul modernităţii noastre culturale, o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile. 52
  • 53. § Poezia paşoptistă –» Specii cultivate Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat inceputul poeziei noastre romantice. Poezia paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti. Ea răspunde, în general, direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie” din primul număr al revistei Dacia literară, în sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric si chiar politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau 53
  • 54. sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială. Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimare directă a ideilor şi sentimentelor, într-un stil avântat; cu un limbaj adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se 54
  • 55. completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revoluţiei etc. Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii ironizând cu severitate moravurile societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă. Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura lumii, alături de revenirea spre valorile morale şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria naţională. 55
  • 56. Din punct de vedere compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare. Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma ataşamentului la valorile poporului,ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti (Gh. Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a elogiului realizărilor poporului (Gh. Asachi, La introducerea limbii naţionale în publică învăţătură, C.Bolliac, La cea întâi corabie românească), a prezentării trecutului ca model pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O noapte pe 56
  • 57. ruinele Târgoviştei). Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă balada, o împletire de elemente epice, lirice şi dramatice, poate cea mai complexă specie a a momentului, în care, sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale, poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare,Gh.Asachi,Dochia şi Traian). Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii contemporane, sub forma satirei ( Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului meu, Gh. Asachi, Soţie de modă) şi a fabulei (Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh. Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-Rădulescu, Cumătria cioarei, când s-a numit privighetoare). Iau avânt lirica filozofică ( I.Heliade-Rădulescu, 57
  • 58. Visul, D.Bolintineanu, Scopul omului), cea religioasă ( I.Heliade Rădulescu, Cântarea dimineţii, Gr. Alexandrescu, Candela) şi cea erotică ( Gh. Asachi, Dorul, Gr. Alexandrescu,Aşteptarea, D.Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii). Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al conştiinţei colective, aşa cum se observă în poezia “Un răsunet” a lui Andrei Mureşanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu. Al. Russo inaugurează în literatura română poemul în proză. Acesta se adreseaza generaţiei sale, pentru a atrage atenţia asupra meleagurilor patriei, asociând frumuseţile naturii mărturiilor unei istorii străvechi. Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, şi pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de nelinişte, zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii şi- 58
  • 59. au ales drept modalitate de expresie artistică legenda – specie literară plină de patos şi de evocare. Legendele lui I. Neculce (publicate în “O samă de cuvinte”), reprezintă punctul de pornire a numeroaselor lucrări ce aparţin epocii şi tematicii paşoptiste.Legendele lui V. Alecsandri, ca şi cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau în mod vădit sentimentul naţional şi, concomitent, purtau pecetea unei creaţii artistice, la baza căreia stau studierea şi valorificarea istoriei,si a folclorului. Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri, prin “Iorgu de la Sadagura”, scriitorul ironizând tendinţa de a imita Occidentul în ciclul “Chiritelor”, în care micul provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe Caragiale, sau prin “Despot-Vodă”, o dramă istorică. In general, încercările „dramatice” ale epocii (multe dintre ele 59
  • 60. rămase nepublicate, dar şi cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar şi cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putţin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria constituirii acestui gen în literatura română şi au meritul de a fi veritabile documente şi mărturii ale vremurilor trecute. Observăm astfel că poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. În unele opere se îmbină trăsături ale mai multor specii. Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova, Înserare, Ruinurile Tărgoviştii, Vasile Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri, Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa), meditaţia 60
  • 61. (Grigore Alexandrescu, Meditaţie, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova, Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră, Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistolă generalului Florescu). Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula (Alexandru Donici, Fabule, Grigore Alexandrescu, Fabule), snoava 61
  • 62. în versuri (Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie Bolintineanu, Traianida). Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de scriitură. Paşoptismul literar s-a manifestat într-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistând laolaltă elemente iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic şi naţional, toate in formele romantismului, ce începuse deja a se afirma ca un curent literar modern, în descendenţa celui francez. Faptul că literatura româna a păşit pe calea „europenizării” cu întârziere a exercitat o influenţă vădită asupra ritmului de 62
  • 63. dezvoltare şi asupra căutărilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de sincronizare la toate nivelurile cu ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural constituie caracteristica principală a paşoptismului. Invăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent.Iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, ,creşte numărul revistelor şi al altor periodice,al cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură beletristică,se infiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia populară, ia amploare mişcarea de culturalizare a maselor. 63
  • 64. Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică, naţională, educativă, ea având şi dificila sarcină de a forma un public, de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu conştiinţă clară că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii naţionale.Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-se în problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat,în limitele necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală. Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i -a impiedicat pe scriitori să aspire,conform personalităţii fiecăruia,la un frumos etern, la 64
  • 65. totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt. IDEI PRINCIPALE Definiţie *Paşoptismul cuprinde perioada literară dintre 1840 si 1860, perioadă care pentru literatura română înseamnă epoca de modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor. *Debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor române de sub dominaţie otomană de începutul unei energizări economice şi al dobandirii libertăţilor politice. Afirmarea romantismului In jurul anului 1848 romantismul este un curent la modă în 65
  • 66. toată Europa, astfel încât el ajunge şi în ţările române sub o formă moderată însă, fiind mai ale un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari. Reprezentanti Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu s.a. Reviste Un moment important pentru literatura romana a fost aparitia revistelor: *Curierul romanesc (8 aprilie 1829 si 19 aprilie 1848)- Heliade Radulescu >in Muntenia 66
  • 67. *Albina romaneasca (1 iunie 1829)-Gheorghe Asachi >in Moldova *Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) & Foaia peentru minte, inima si literatura (2 iulie 1838-24 februarie 1865) Baritiu >in Transilvania *Dacia literara (30 ian 1842)-Mihail Kogalniceanu *Propasirea (9 ianuarie-29 octombrie 1844)-Kogalniceanu, Alecsandri, Ion Ghica si Petre Bals) *Convorbiri literare ( 1 martie 1867) Junimea a reprezentat cea mai importanta miscare literara romaneasca,prin care se produce in cultura autohtona o schimbare radicala de mentalitate Fundarea speciilor Poezia paşoptista este cea care pune bazele liricii moderne româneşti. 67
  • 68. Speciile literare cultivate in aceasta perioadă reprezintă receptarea aproape simultană a influenţelor clasice şi romantice din literatura europeană a vremii şi un sincretism al metodei de creaţie ce se poate recunoste chiar in opera aceluiaşi scriiitor.:elegia, epopeea istorică, epopeea cosmogonică, epistola, odă, balada istorică, balada fantastică, meditaţia, satira, fabula, comedia. In concluzie, putem spune ca literatura a avut un rol deosebit de important fiind ca un aer diafan ce a invaluit secolul natiunilor cu mireasma modernizarii. Conceptul de literatura inclunzand transmiterea emotiilor estetice, trezirea 68
  • 69. sentimentului national, educatia morala, mesianismul social. Totodata un rol deosebit l-au avut si scriitorii prin operele lor lasandu-si amprenta asupra literaturii. Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii glorioase ce au starnit admiratie imnica de-alungul secolelor. § Sfarsit § Componentii grupei: 69
  • 70. Cojocariu Anca Haidautu Patricia Pascariu Benny Sarban Cornelia–Anca 70